spot_img
4.3 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

K1 | Luptătorii vasluieni, fruntași la Gala K1 “Ultimul meci”

- Advertisement -
CAMPIONI… Andrei Sîrghi și Andrei Șerban au făcut senzație la Gala K1 “Ultimul meci”. Cei doi cunoscuți luptători K1 și-au învins fără emoții adversarii din Republica Moldova.

ÎNVINGĂTORI… Luptătorii vasluieni au dominat Gala K1 “Ultimul meci” – Gold Division. Andrei Sîrghi, Andrei Șerban, Constantin Manea, Costel Sava, Luca David și Răzvan Hurjui s-au descurcat foarte bine și au ieșit victorioși. Gala, care a avut un scop caritabil, a oferit de toate: meciuri terminate înainte de limită prin KO, lupte echilibrate, pe muchie de cuțit și invitați speciali.

Sala Polivalentă din Vaslui a găzduit sâmbătă seara Gala “Ultimul Meci” Gold Division, eveniment organizat de Tornado Vaslui și Vikings Gym Pașcani. O gală de luptă cu scop caritabil, banii strânși fiind oferiți către o tânără mămică de 23 de ani, bolnavă de cancer, care își crește singură o fetiță de 3 ani. În prezența celor peste 700 de spectatori s-au desfășurat meciuri spectaculoase în care au luptat și șase sportivi din județul Vaslui. Toți s-au descurcat excelent și s-au impus în meciurile disputate în fața propriilor suporteri. Unul dintre cei mai cunoscuți luptători de K1 din Vaslui, Andrei Sîrghi l-a învins pe Denis Crețu, din Republica Moldova, și a câștigat centura Gold Division Vaslui. “Am avut cea mai puternică galerie! Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de mine și m-ați susținut. Mulțumesc antrenorilor Petronel Huzum și Mihai Ifrim pentru pregătiarea mea. Am cea mai frumoasă echipă!”, a fost mesajul transmis de luptătorul Andrei Sîrghi. După un an de pauză, Andrei Șerban, și el legitimat tot la Tornado Vaslui, a urcat din nou în ring. Și a făcut-o cum știe el mai bine. S-a impus prin KO, în fața moldoveanului Sergiu Magalu. La ultimul meci din carieră, Constantin Manea a ieșit învingător, după ce a trecut de puștiul Cristi Negru, din Repubica Moldova, medaliat cu aur la campionatul mondial de lupte unificate. Victorii importante și pentru Răzvan Hurjui, cel care a luptat în ultimul meci galei, Costel Sava și Luca David. Printre invitații speciali s-au numărat Robert Oarză, campion al României la box sau luptătorul Alin Nechita, cel care și-a prezentat centura de campion câștigată la Colosseum Ploiești.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.