Considerând că declaraţiile şi atitudinea lui Gerard Depardieu reprezintă „o ruşine” pentru ţara sa, ministrul francez al Culturii, Rima Abdul Malak, a anunţat vineri că „o procedură disciplinară” urmează să fie iniţiată cu privire la Legiunea de Onoare acordată actorului francez, care este vizat de două plângeri pentru viol şi agresiune sexuală, informează AFP. „Legiunea de Onoare recompensează un om, un artist, o atitudine şi valori. Din acest motiv am discutat cu Marele Cancelar al Legiunii de Onoare, generalul Lecointre: un consiliu al Ordinului Legiunii de Onoare se va reuni şi va iniţia o procedură disciplinară pentru a decide dacă această Legiune de Onoare trebuie suspendată sau nu, retrasă complet sau nu. Va fi la latitudinea lor să decidă”, a declarat Rima Abdul Malak pentru postul public de televiziune France 5, citat de Agerpres. Gerard Depardieu a fost decorat cu Legiunea de Onoare de preşedintele francez Jacques Chirac în anul 1996. Creată de împăratul Napoleon I la începutul secolului al XIX-lea, această distincţie recompensează civili şi militari pentru acţiuni şi servicii deosebite aduse Franţei. De-a lungul anilor, decoraţia a fost acordată multor artişti.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.