spot_img
spot_img
4.6 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Dosarul “Munteanu”, în pragul prescripției!

- Advertisement -
CONDAMNAT… La Tribunal, principalul vinovat din dosar, comisarul Iulian Munteanu, a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare

DECIZII… Intrat într-o etapă în care tot mai mulți inculpați din dosarul “Munteanu” scapă de acuzații după ce faptele pentru care au ajuns la termenele de prescripție, procurorii încearcă să mai salveze ce se poate salva. Astfel, au cerut magistraților Curții de Apel Iași schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru cel puțin trei dintre inculpați. În cazul lui Iulian Munteanu, procurorii au cerut ca acesta să fie judecat pentru fals material și fals în înscrisuri oficiale. De asemenea, schimbarea încadrării juridice a fost cerută și în cazul fostului șef al Serviciului Rutier, dar și pentru unul dintre afaceriștii care au ajuns inculpați în dosar. Trimiși în judecată încă din 2015, polițiștii și oamenii de afaceri, inculpați în dosar, au fost condamnați, deocamdată, doar de Tribunalul Vaslui, în primă instanță, iar ultimul cuvânt îl vor avea magiustrații Curții de Apel Iași. La Tribunal, principalul vinovat din dosar, comisarul Iulian Munteanu, a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare. Ioan Vârlan a primit și el 7 ani de închisoare. Șeful IPJ de atunci, Mihai Carp, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru că a refuzat munca în folosul comunității, iar Irinel Cernat, 4 ani de închisoare. În cazul celorlalți inculpați, instanța a decis condamnarea la 2 sau 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei și au fost obligați să execute 90 de zile muncă în folosul comunității. În schimb, toți vor trebui să achite sume cuprinse între 5.600 de lei și 1.600 de lei, cheltuieli judiciare către stat.

La scurt timp după ce Tribunalul Vaslui pronunță sentința în dosarul «Munteanu», tot mai multe voci susțiuneau că apelul judecat la Curtea de Apel Iași va fi doar o formalitate pentru a se evita intervenția prescripției unor fapte. Iată că a trecut aproape un an și dosarul pare departe de a se finaliza. În schimb, apar tot mai mulți înculpați care scapă de acuzații ca urmare a intervenirii termenelor de prescripție dar și disjungerii în dosar. Se pare că de aceleași termene de prescripție se apropie și cel care a fost considerat principalul vinovat în acest dosar, comisarul Iulian Munteanu. Într-o încercare de mai salva ce se poate salva și întregul proces să nu se dovedească un balon de săpun, procurorii vin în fața magistraților cu noi cereri. De data aceasta s-a cerut schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru unii dintre inculpați. Astfel, în cazul lui Iulian Munteanu s-a cerut schimbarea încadrării juridice a următoarelor fapte: instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (11 acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată. Acestea să fie schimbate cu infracțiunile de abuz în serviciu (14 acte materiale, dintre care 11 comise în calitate de instigator și 3 comise în calitate de autor), fals material în înscrisuri oficiale (6 acte materiale, dintre care 5 acte materiale comise în calitate de instigator și 1 act material comis în calitate de autor). De asemenea, un alt inculpat intrat în vizorul procurorilor este fostul șef al Serviciului Rutier. În cazul lui Vârlan Ioan, procurorii au cerut schimbarea încadrării juridice a următoarelor fapte: instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Acestea să fie schimbate cu infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (3 acte materiale, dintre care 2 comise în calitate de instigator și 1 comis în calitate de autor).

Pedepse grele, în primă instanță, pentru polițiștii acuzați de fapte de corupție

După mai bine de 8 ani de procese, magistrații Tribunalului Vaslui au dat sentința într-unul din dosarele răsunătoare de corupție din județul Vaslui. De data aceasta, și-au aflat pedepsele polițiștii, conduși de către Iulian Munteanu și oamenii de afaceri, trimiși în judecată pentru luare și dare de mită, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, instigare la fals intelectual în înscrisuri oficiale, fals intelectual, șantaj, trafic de influență. Conform sentinței, Iulian Munteanu a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 9 ani de închisoare. Această pedeapsă a fost compusă astfel: 4 ani de închisoare pentru infracțiunea de luare de mită și câte o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate pentru faptele pentru care a fost găsit vinovat. Munteanu a fost obligat și să achite și 5.594,22 lei, cheltuieli judiciare către stat. Tot închisoare cu executare a primit și Ioan Vârlan, șeful Serviciului Rutier la acea vreme. Acesta a fost condamnat la 7 ani de închisoare. De asemenea, la o pedeapsă cu executare a fost condamnat și Mihai Carp, fostul șef al IPJ Vaslui în acea perioadă. Conform sentinței Tribunalului Vaslui, acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare, înterzicerea unor drepturi pe o perioadă de 3 ani și a fost obligat să plătească aproximativ 2.600 de lei, cheltuieli de judecată. Tot după gratii, dacă sentința va rămâne aceeași, va sta și Irinel – Ioan Cernat, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Dintre oamenii de afaceri ajunși în fața judecătorilor, doat unul singur a fost trimis după gratii. Marian Loghin a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare după ce a fost găsit vinovat de 3 fapte de corupție. Loghin este afaceristul de la care Munteanu a primit șampania cu preț redus. De partea cealaltă, ceilalți inculpați au primit pedepse cuprinse între 2 și 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei. în schimb, au fost obligați să plătească cheltuieli de judecată și să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității. Astfel, de o pedepasă cu suspendarea s-a bucurat și Ionuț Sava, condamnat la 2 ani de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu, cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani. În plus, acesta a fost obligat la plata a 1.600 de lei, cheltuieli de judecată și 90 de zile de muncă în folosul comunității. Au scăpat de acuzații și au fost achitați, un polițist, Dan Năstase, și un om de afaceri, Ciprian Safir. În schimb, față de Drăghiciu Ionuț, judecătorii au decis încetarea procesului.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.