spot_img
spot_img
1.9 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Stradă surpată la scurt timp după terminarea lucrărilor de refacere. Caverna „căscată” sub un drum din Piatra Neamț

- Advertisement -

Autoritățile din Piatra Neamț au intrat în alertă, după ce o porţiune din asfaltul de pe strada Mihai Viteazul s-a surpat. În noaptea de 4/5 decembrie 2023, un autoturism a fost avariat ușor în momentul în care şoferul a trecut pe porţinea de drum surpată sub greutatea maşinii.

Potrivit datelor de la fața locului, în asfalt, pe strada respectivă, a apărut o groapă care a căpătat ulterior dimensiunea unei caverne despre a cărei lungime nu se ştie încă. Chiar în ziua de 4 decembrie, administraţia locală anunţa că municipiul Piatra Neamţ, în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului „Modernizare coridor integrat de mobilitate Est – Vest – Strada Mihai Viteazul“, ale cărui obiective erau: „Îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor prin creşterea calităţii aerului, în urma reducerii transportului motorizat şi a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de acestea, îmbunătăţirea aspectului mediului urban antropic, susţinerea şi dezvoltarea modurilor de transport nemotorizat prin oferirea de infrastructuri moderne, care va duce la creşterea numărului de pietoni şi biciclişti“.

Valoarea lucrărilor se ridică la aproape cinci milioane de euro

Valoarea lucrărilor de pe strada surpata, Mihai Viteazul, a fost de 24.133.028 de lei, adică peste 4,8 milioane de euro, aproximativ jumătate din sumă fiind alocată de la bugetul oraşului. După prăbuşirea porţiunii de stradă, care a fost recent asfaltată, fiind făcută şi o pistă pentru biciclişti, de patru zile se lucrează încontinuu, urmând a se stabili cine este responsabil de incident…https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/strada-surpata-la-scurt-timp-dupa-terminarea-2322429.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.