Creditorii fabricii Moldomobila SA au ajuns sa se lupte in instanta. In joc este vorba despre o suma apreciata la 25 milioane de euro. Atit revendica de la firma ieseana RAB-Romanian Agricultural Business SRL, controlata de sotii Camelia si Vasile Mihalceanu. Insa, administratorul judiciar a recunoscut numai 14% din aceasta suma. Reprezentantii RAB afirma ca interesele lor sint legate de un grup de firme ce au legatura cu fostul presedinte al Moldomobila, respectiv Adrian Butuca. „Am 35 de ani de profesie, iar cele mentionate de el sint doar aberatii atit din punct de vedere juridic cit si din punct de vedere logic”, spune in aparare avocatul creditorilor acuzati.
Conflict la scena deschisa intre creditorii Moldomobila SA. Reprezentantii uneia dintre societatile care solicita bani de la fabrica de mobila spun ca ii sint lezate interesele de catre un grup de firme care are legaturi cu fostul presedinte al societatii. In joc este vorba de o suma foarte mare de bani, insa contestatarul apare pe tabelul creditorilor cu o suma de sapte ori mai mica decit revendica. In replica, administratorul judiciar spune ca suma ceruta nu are acoperire in acte. RAB-Romanian Agricultural Business SRL, controlata de sotii Camelia si Vasile Mihalceanu, revendica de la Moldomobila suma de 107 milioane de lei, ceea ce inseamna 25 de milioane de euro. Potrivit tabelului preliminar al creditorilor suma este compusa din 86,65 de milioane lei datorie principala, 20,79 de milioane lei TVA si 44.300 de lei onorariile. Creanta acceptata, de administratorul judiciar, Lichidator Company 2003 SPRL, este de doar 14,97 de milioane lei.
“Se observa simulacrul”
Contactat telefonic Vasile Mihalceanu ne-a indrumat catre avocatul sau Florin Anchidin, care a refuzat sa ne ofere detalii suplimentare. La dosarul cauzei insa se precizeaza ca: „Reprezentarea creditorilor Ahiconstruct SA, AB Managemenet, SC Comeap SA si persoana fizica Butuca Adrian creditori ce insumeaza peste 55% din valoarea masei credale a fost realizata de acelasi avocat – Dna. Curecheriu Miruna, avocat ce a reprezentat atit interesele debitoarei la deschiderea procedurii de insolventa cit si ale creditorilor pe parcursul acestei. Astfel se observa simulacrul ce se doreste a se realiza in cadrul acestei proceduri in care reprezentantii unei parti a creditorilor care s-au desfasurat in cadrul Comitetului Creditorilor sint de fapt cei culpabili de aducerea debitoarei in stare de insolventa“, se arata in contestatia depusa de RAB in data de 18 octombrie 2011. Documentul continua cu o serie de explicatii, iar avocatii societatii RAB mentioneaza ca raportat la dispozitiile art. 7 alin. 5 din Legea Insolventei 85/2006 se constata ca Arhiconstruct SA si Adrian Butuca, presedinte, respectiv membru in cadrul Comitetului Creditorilor, se vor afla permanent in conflict de interese cu interesul concursual al celorlalti creditori participanti la procedura insolventei, acestia trebuind sa se abtina de la votarea oricarui demers al creditorilor impotriva debitoarei. “Acest lucru se va intimpla pentru ca Arhiconstruct SA si Butuca Adrian prin intermediul rudelor si chiar a propriilor persoane au reprezentat si interesele debitoarei“, se mai arata in cererea depusa de RAB.
“Domnii traiesc in schizofrenie”
La polul opus, avocata Miruna Curecheriu afirma ca cele mentionate mai sus sint pure aberatii. „Domnii traiesc in schizofrenie. Ce sa comentez? Ce spune avocatul RAB, un neica nimeni? Am 35 de ani de profesie, iar cele mentionate de el sint doar aberatii atit din punct de vedere juridic cit si din punct de vedere logic“, a mentionat Curecheriu. Si Adrian Butuca a fost contactat de reporterii “Ziarului de Iasi”, dar el nu raspuns pina la inchiderea editiei. Omul de afaceri s-a mutat in Austria, unde isi desfasoara activitatea. In cererea RAB se mai mentioneaza ca din cauza conflictului de interese nu se va putea atrage raspunderea civila a persoanelor vinovate de aducerea Moldomobila in stare de insolventa. „Comitetul Creditorilor, prin presedintele ales se va afla mereu in imposibilitatea exercitarii atributiilor prevazute de art.17, alin.1, lit.f, respectiv anularea unor transferuri cu caracter patrimonial facute de debitor. De asemenea nu se va putea antrena o eventuala raspundere a persoanelor culpabile de aducerea debitoarei in stare de insolventa deoarece presedintele Comitetului Creditorilor nu va urmari realizarea acestui demers“, se mai arata in document.
Ce arata documentele
Administratorul judiciar motiveaza ca nu a acceptat diferenta de 71,68 de milioane de lei la care se adauga si TVA-ul deoarece RAB nu a adus documentele care sa justifice suma mentionata. Elena Diaconu, reprezentantul Lichidator Company 2003 SPRL, mentioneaza in Buletinul Procedurilor de Insolventa numarul 11.082 din data de 17 octombrie 2011 faptul ca in conturile Moldomobila a fost virata suma de 14,97 milioane lei echivalentul a 3,5 milioane de euro. „Nu a fost inregistrata diferenta de 71.683.248 lei (86.655.548 – 14.972.300), precum si suma de 20.797.332 TVA, deoarece declaratia privind creanta de 107.452.880 lei si documentele invocate, nu fac dovada existentei unei creante la nivelul acestei valori. In considerarea contractului de asociere in participatiune nr.888/03.04.2011, aportul la care s-a angajat SC Rab Romanian Agricultural Business SRL, a fost de 3.500.000 euro. In art.4 pct.4.1. din contract, s-a prevazut si garantarea beneficiului nerealizat in suma de 1.500.000 euro, in cazul incetarii acestui contract fara indeplinirea obiectului stabilit. (…) Aportul de 3.500.000 euro este nepurtator de TVA. Petentul nu a justificat cum, aportul lui de 3.500.000 euro, echivalentul sumei de 14.972.300 lei, a ajuns sa creasca pina la 107.452.880 lei (cu TVA inclus). Suma de 44.280 lei, ce reprezinta onorarii platite, are valoarea unei creante chirografare, fiind inregistrata astfel“, se arata in concluziile administratorului judiciar. Datoriile Moldomobila SA se ridica la 135,48 de milioane lei, din care 86,79 de milioane lei sint garantate in timp ce patrimoniul fabricii de mobila a fost evaluat la 86,9 milioane lei. Printre cei mai mari creditori se numara Fiscul iesean cu 27,91 de milioane lei, Arhiconstruct cu o creanta garantata de 43,9 milioane lei dar si o creanta chirografara de 27,77 milioane lei, in timp ce Adrian Butuca revendica 2,98 de milioane lei.