
INDIFERENȚI… Clipe cumplite pentru o tânără din municipiul Vaslui care, în timp ce își plimba cățelul, s-a trezit atacată de o persoană necunoscută. Victima a fost lovită cu o piatră în cap de un bărbat care nu se află la prima astfel de faptă. Incidentul a fost văzut de către un martor, care a sunat la 112 pentru că, în urma loviturii, tânăra și-a pierdut cunoștința. Aceasta a fost transportată la spital, unde medicii i-au acordat îngrijiri de specialitate. Vasluienii care locuiesc pe strada Traian au ajuns să trăiească o adevărată teroare din cauza acestui individ, cu vădite probleme psihice. Deși este recidivist, iar faptele lui par să devină din ce în ce mai grave, polițiștii vasluieni ridică din umeri, spunând victimelor că nu au ce să îi facă. Probabil că oamenii legii așteaptă ziua când bărbatul respectiv va omorî pe cineva, pentru a lua și ei măsuri.
Era luna octombrie 2021, când agresorul de pe strada Traian făcea cunoștință, pentru prima dată, cu arestul Poliției Vaslui. Acesta fusese reținut de oamenii legii după ce a încercat să sustragă un pachet de țigări dintr-un magazin. Când angajatele spațiului comercial i-au solicitat să plătească bunul sustras sau să îl returneze, acesta nu a fost de acord și, pentru a-și asigura scăparea, a lovit-o pe una dintre angajate cu piciorul, în zona feței. Cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, bărbatul a fost lăsat în libertate, după ce s-a constatat că are grave probleme psihice. Fără surse de venit și locuind singur în apartamentul rămas de la părinți, bărbatul a ajuns să colinde aproape zilnic străzile municipiului Vaslui, în căutare de chiștoace de țigări sau alte ajutoare din partea oamenilor. Luna trecută, după doi ani de la agresiunea din magazin, acesta a atacat din nou o persoană, de data asta în plină stradă, chiar în zona unde locuiește. Sub protecția anonimatului, victima a dorit să își facă cunoscut cazul pentru a-i avertiza pe vasluieni să se ferească de o astfel de persoană. “Mă aflam pe Traian, prin dreptul unui cabinet stomatologic, când deodată m-am trezit că m-a lovit cineva în cap din partea dreaptă, mai mult în gât, maxilar. Am văzut stele verzi și m-a prins o tânără să nu mă prăbușesc. Nu am văzut cine era și de unde venea, că nu trecusem pe lângă nimeni, nu văzusem pe nimeni. Am înțeles că cel care m-a lovit ar fi un bărbat pe nume B.G. L-a văzut un tânăr cum a venit alergând și m-a lovit, apoi a luat-o la fugă înapoi după bloc. Fata care m-a prins pe mine să nu cad a sunat la 112, tremura toată, îmi spunea că dacă avea un cuțit și mă înjunghia, că nu mai trece singură pe Traian. Au venit Poliția, Salvarea… Am depus plângere penală pentru loviri și alte violențe. Stând în pat și încercând să-mi revin din șoc, m-am gândit că trebuie să știe lumea și să fie în gardă, pentru că am înțeles că bărbatul care m-a lovit nu ar fi tocmai întreg la cap”, a povestit victima.
Duminică, o nouă victimă, tot pe strada Traian
După incidentul de luna trecută, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, însă împotriva agresorului nu a fost luată nicio măsură, din cauza problemelor lui de sănătate, astfel că a doua zi acesta umbla din nou, liber, pe străzi. Încurajat probabil și de lipsa de implicare a instituțiilor statului, bărbatul a atacat din nou o persoană, duminică dimineață . Era în jurul orei 7:30 când acesta s-a năpustit asupra unei tinere, lovind-o cu o piatră în cap. Rudele victimei au sunat la redacția ziarului Vremea Nouă pentru a semnala acest nou incident, dar și pentru a cere Poliției Vaslui și specialiștilor din domeniul medical să ia măsuri cât mai urgente, pentru a nu se ajunge la fapte și mai grave. “Verișoara mea a ieșit dimineață cu câinele afară, la fel cum face în fiecare zi. În timp ce se plimba prin jurul blocului, a fost atacată de un bărbat necunoscut. Pur și simplu i-a dat cu piatra în cap și a fugit. Nu i-a luat nimic, nu a deposedat-o de telefon, a vrut doar să îi facă rău fizic. Tot incidentul a fost văzut de către un martor, care a sunat la 112. După lovitura primită, verișoara mea și-a pierdut cunoștința și a fost transportată la spital. A fost întrebată de doi polițiști ce s-a întâmplat, dacă îl cunoaște pe bărbatul respectiv. Ea a cerut ordin de protecție împotriva agresorului, însă i s-a spus că nu se poate. Polițiștii i-au spus că dacă va mai fi atacată de aceeași persoană, să sune la 112. Au ridicat și ei din umeri pentru că agresorul ar avea probleme psihice și prin urmare nu au ce să-i facă. Acum întrebăm și noi: ce trebuie să se mai întâmple ca instituțiile statului să facă ceva cu acest individ? Dacă duminică a pus mâna pe piatră și a dat în cap cuiva, peste o săptămână poate ataca cu un cuțit. Așteptăm să se comită crime ca poliția să ia măsuri? Mai acționează această instituție și preventiv sau doar constatator? Am decis să sunăm la redacția ziarului pentru că mâine victimă poate cădea soția, sora, fiica sau mama oricărui dintre noi. Aceste persoane cu probleme psihice trebuie și ele evaluate, un medic trebuie să constate dacă au suficient discernământ ca să trăiască în societate. Cred că ar fi și spre binele nostru, al celor care locuim în același cartier cu acest individ, dar și spre binele lui ca el să fie internat într-un sanatoriu pentru a primi un tratament adecvat. Când vezi că ai trei atacuri, că ele sunt din ce în ce mai grave, e timpul ca tu, Poliția Vaslui, să faci ceva, nu să stai să aștepți până se ajunge la crime” ne-a declarat verișorul tinerei agresate. După incidentul de ieri, polițiștii vasluieni au întocmit un nou dosar penal pe numele agresorului, tot pentru loviri sau alte violențe. Dosare peste dosare, fără a fi luată însă nicio altă măsura. În apărarea lor, oamenii legii invocă un vid legislativ, care face aproape imposibilă arestarea acestei persoane. Numai că în alte județe din țară, astfel de agresori sunt internați în secția de psihiatrie, unde se cere o expertiză psihiatrică, apoi, în funcție de decizia medicului, se solicită în instanță internarea nevoluntară sau arestarea preventivă. Instanța este singura instituție care poate decide când și dacă o astfel de persoană poate ajunge în spatele gratiilor sau la o unitate medicală. Procedura internării nevoluntare este reglementată în România de Legea sănătății mintale, care respectă Convenția Drepturilor Omului. Potrivit legislației în vigoare, se impune o astfel de măsură în cazul în care persoana bolnavă psihic prezintă un pericol social pentru sine sau pentru altul sau dacă există riscul distrugerii unor bunuri materiale de valoare. Faptul că un cetățean lovește femei în plină stradă sau prin magazine, nu este apreciat drept pericol public de către polițiștii vasluieni, prin urmare se pare că nicio măsură care să îngrădească drepturile și libertățile lui nu este luată în calcul în această situație. Probabil se așteaptă ca agresorul să comită vreo crimă ca oamenii legii să acționeze.
Politia nu te baga la zdup, doar te aresteaza si te preda judecatorilor…mai mult nu au voie sa faca.
Stie cineva sa scrie aici cum il cheama pe debil , si unde locuieste exact cu descriere fizica ?
Poi la Politiaii din Vaslui,are frica si face kkcia pe ei.Sa dea amenzi de asta nu le e frica- : ) : ) : )
Eu nu inteleg de ce nu se publica in mass-media , o fotografie sau macar un portret robot al acestui individ, presupun ca politia are asa ceva deoarece se pare ca a fost arestat deja.
Voi sunteti nebuni cu totii?!?!? Cum sa fie lasat in libertate?