Comisia Europeană analizează o posibilă prelungire a unui plafon, impus în luna februarie, la preţul gazelor naturale, pe fondul îngrijorărilor că sabotajul conductei din Marea Baltică şi conflictul din Orientul Mijlociu ar putea duce la o nouă creştere a preţurilor la iarnă, informează Financial Times, potrivit Agerpres. În cel mai grav moment al crizei energetice provocate de reducerea livrărilor de gaze ruseşti, preţurile au ajuns până la un maxim istoric de 300 de euro pentru un Megawatt oră, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp. În cele din urmă, statele membre au căzut de acord că un plafon va intra în vigoare dacă preţurile ating nivelul de 180 de euro pentru un Megawatt oră timp de trei zile consecutive. Într-o prezentare trimisă ambasadorilor statelor membre UE şi consultată de Financial Times, Executivul comunitar susţine că „nu există indicii referitoare la existenţa unor efecte negative”, după intrarea în vigoare a plafonării şi, în plus, preţul gazelor naturale este acum cu aproape 90% sub nivelul la care era anul trecut.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.