IMPLICARE… Vasluienii se vor putea implica, de luna viitoare, în deciziile Consiliului Local. Aceștia vor putea propune, în perioada 6 noiembrie – 7 decembrie, proiecte pe platforma bugetareparticipativa.primariavaslui.ro. Cei care nu au acces la internet sau nu se pricep să folosească un calculator vor putea depune proiectele la registratura primăriei, urmând ca angajații instituției să le încarce pe platformă. Propunerile trebuie să se încadreze în unul dintre următoarele domenii: 1. Alei, trotuare și zone pietonale; 2. Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației; 3. Spații verzi, locuri de joacă și amenajare spații publice; 4. Infrastructură educațională, culturală, de mediu și de sănătate; 5. Orașul digital. În perioada 8 – 21 decembrie, proiectele vor fi analizate, urmând ca pe 22 decembrie să fie afișată lista proiectelor eligibile. Acestea vor putea fi votate pe platformă începând de pe 13 ianuarie 2023 și până pe 12 februarie 2024. Primele zece proiecte care vor strânge cele mai multe voturi vor fi finanțate cu maximum 100.000 lei fiecare, însă nu înainte de a primi girul Consiliului Local.
Municipiul Vaslui va implementa pentru prima dată procesul de bugetare participativă. Prin acest proces, cetățenii sunt invitați “să participe la o acțiune democratică de deliberare și decizie pentru stabilirea modalității optime de cheltuire a unei sume din bugetul local. Sunt încurajați să se implice în procesul de bugetare participativă, prin propuneri de proiecte și/sau votare, toți cetățenii care locuiesc, lucrează sau studiază în municipiul Vaslui și au vârsta de cel puțin 18 ani. Cetățenii care trimit propuneri de proiect/votează proiecte trebuie să își creeze cont de utilizator pe platforma dedicată procesului de bugetare participativă: https://bugetareparticipativa.primariavaslui.ro și să accepte termenii și condițiile de utilizare ale acesteia. Platforma web dedicată procesului de bugetare participativă oferă cetățenilor multiple posibilități de implicare să trimită propuneri de proiecte, să ofere opinii privind implementarea sau oportunitatea unui proiect, să voteze proiecte, să se informeze privind implementarea proiectelor cîștigătoare”, se arată în Regulamentul privind modul de derulare a procesului de bugetare participativă, adoptat zilele trecute de consilierii locali.
Iată ce criterii trebuie să îndeplinească proiectele
Propunerile de proiecte vor fi analizate din punct de vedere tehnic, legal și financiar de Comisia pentru Bugetare Participativă, formată din specialiști din cadrul departamentelor Municipiului Vaslui, constituită printr-o dispoziție a primarului municipiului Vaslui. “Pentru a fi validate în cadrul procesului de bugetare participativă, proiectele trebuie să fie de competența Primăriei Vaslui și a societăților subordonate și să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate: să fie de interes local și să nu realizeze activități cu scop comercial, publicitar, de natură politică, religioasă sau etnică; să fie sau să poată fi asimilate unei investiții aflate în competența Muncipiului Vaslui și care vizează un bun administrat de Municipalitate sau să se refere la acțiuni sau activități aflate în competența Municipiului Vaslui; să nu fie incompatibile cu programe sau proiecte aflate în derulare; să nu genereze cheltuieli de funcționare semnificative după implementare (întretinere, plata unor drepturi de autor,etc.); să respecte fișa de proiect; să fie delimitate zonal; să se încadreze în bugetul maxim alocat unui proiect; să se încadreze în domeniile prevăzute în Strategie”, se arată în Regulamentul privind modul de derulare a procesului de bugetare participativă.
Vasluienii vor putea vota un singur proiect, indiferent de domeniu
Conținutul proiectelor va fi supus atenției din punct de vedere al limbajului, fiind excluse acele propuneri care prin obiectiv sau limbaj instigă la discriminare de orice fel, violență, ură sau au o exprimare trivială ori denigratoare. Se vor stabili proiectele eligibile prin raportarea la criteriile de eligibilitate descrise la punctul nr. 7 din prezentul Regulament. Spre exemplu, un proiect nu va fi eligibil dacă: bugetul proiectului depășește bugetul stabilit de Municipiul Vaslui prin apelul de proiecte, obiectivul proiectului nu se află în aria de competență a Municipiului Vaslui, din punct de vedere administrativ – implementarea proiectului nu se încadrează în aria Municipiului Vaslui etc. Propunerile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot suferi ajutări tehnice și/sau financiare din partea Municipiului Vaslui, dacă este necesar. Similitudinea conținutului sau proximitatea geografică poate duce la integrarea diferitelor propuneri într-un singur proiect”, se arată în Regulamentul privind modul de derulare a procesului de bugetare participativă. De asemenea, potrivit documentului, votul asupra proiectelor va avea loc online, pe platforma bugetării participative. “Votul are loc într-o singură etapă. Fiecare cetățean va putea vota un singur proiect. Proiectele vor fi ordonate în ordinea descrescătoare a numărului de voturi primite”, se mai arată în regulament.