O grupare de contrabandiști ar fi adus în țară 1.500 de tone de deșeuri. DIICOT: Camioanele ajungeau la graniță noaptea și în weekend

Membrii grupării ar fi profitat și de faptul că în România prețul de procesare şi reciclare a deşeurilor (80 lei/tona), este unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, urmărind astfel să obțină în mod facil câștiguri financiare importante, arată DIICOT. Pe primul palier al grupului erau intermediarii sau brokerii de deșeuri, care s-ar fi ocupat de importuri de deșeuri, disimulate ca făcând parte din categoria celor care pot fi supuse reciclării/valorificării. Importurile s-ar fi făcut prin intermediul unor firme din mai multe țări europene, care ar fi falsificat documentele însoțitoare, în care s-au făcut mențiuni nereale, în sensul că materialele transportate fac parte din categoria celor care pot fi supuse recuperării/reciclării.