CSM Vaslui, o nouă înfrângere în Liga Zimbrilor

Handbaliștii vasluieni au avut un început bun de meci, aflându-se de mai multe ori la conducere: 2-1, 4-3 sau 6-5. Însă, băimărenii au pus stăpânire pe meci și a urmat un joc de-a șoarecele și pisica, de urmărire, în care vasluienii au ținut aproape și au sperat ca la un moment dat să scoate ceva pozitiv din acest meci. Nu s-a putut. Au vrut, au încercat, însă au dat peste o echipă mult mai bună, cu jucători mult mai valoroși. La echipa oaspete a evoluat și fostul jucător al Vasluiului, Gabriel Cumpănici, cel care a și reușit să înscrie de 4 ori în poarta fostei sale echipe. Cei mai buni marcatori ai CSM-ului au fost Răzvan Chiratcu și Florin Acatrinei, ambii cu câte patru reușite. După cinci etape, CSM Vaslui rămâne cu un singur punct în clasament și se află pe loc retrogradabil. În următoarea etapă, Vasluiul va juca, în deplasare, cu CSM Focșani 2007, partidă care va avea loc vineri, 29 septembrie, de la ora 19:00.