Moldoveanul beat criță care a provocat un grav accident de circulație scapă de arestul preventiv

Instanțele din județul Vaslui nu reușesc să se pună de acord atunci când se discută de măsuri privative de libertate. Este și cazul moldoveanului care s-a urcat băut la volanul unui microbuz și a provocat un accident de circulație. În urmă cu două zile, acesta a fost adus în fața judecătorilor hușeni și a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Nemulțumit, Stanislav Lazarius a contestat decizia la Tribunalul Vaslui și aici a reușit să convingă instanța că nu reprezintă un pericol public. La finalul ședinței de judecată, magistrații au decis punerea acestuia sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile și a fost obligat să respecte anumite obligații impuse de măsura preventivă. Reamintim faptul că miercuri, 23 august, moldoveanul a produs un grav accident de circulație, pe raza comunei Vetrișoaia și a fost arestat preventiv. Bărbatul se afla la volanul unui microbuz, în care erau patru pasageri. Aceștia le-au spus polițiștilor că nu și-au dat seama de faptul că șoferul este beat criță și că, în ciuda stării sale, nu ezită să conducă și să le pună viețile în pericol. După ce a scăpat microbuzul de sub control, iar vehicului s-a răsturnat în afara părții carosabile, a fost o adevărată minune că pasagerii au scăpat doar cu rănit minore, contuzii și o spaimă serioasă. Polițiștii veniți la fața locului l-au testat cu etilotestul pe șofer, rezultând o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.