INCREDIBIL… Trei cetățeni români, doi bărbați și o femeie, în vârstă de 34, 23, respectiv, 18 ani, călătorind cu un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, au ajuns în Vama Albița, pentru a intra în România. În baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova, la controlul de frontieră din Vama Albița, au fost descoperite 5,7 grame de substanță vegetală, suspectă a fi cannabis, pe care trei tineri români le achiziționaseră pentru consum propriu și intenționau să intre cu ele în România. Substanțele descoperite au fost ridicate, ambalate, sigilate și urmează a fi predate lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Vaslui.
Pe 13 august a.c., în jurul orei 11.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița /I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, călătorind cu un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, trei cetățeni români, doi bărbați și o femeie, în vârstă de 34, 23, respectiv, 18 ani. În baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova privind controlul coordonat și în baza profilului de risc stabilit, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control a descoperit, în torpedoul și cotierele autoturismului, ascunsă într-o borsetă, disimulată într-un șervețel, o substanță vegetală de culoare verde olive, cu miros înțepător, în greutate de 4,7 grame (suspectă a fi cannabis) și o țigară cu aceeași substanță, în greutate de 1 gram.
„Cu privire la cele constatate, cele trei persoane au declarat că au achiziționat respectivele substanțe pentru consum propriu. Substanțele descoperite au fost ridicate, ambalate, sigilate și urmează a fi predate lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Vaslui. În cauză a fost sesizată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT – n.r.), Structura Teritorială Vaslui, în vederea cercetării faptelor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la contrabandă calificată și deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, a menționat comisar șef de poliție Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași.
Imbecili… De parca din Romania nu puteau cumpăra.
Felicitari Politiei de Frontiera ca protejeaza economia națională. 😂
Vedeti prostilor, cine va pune sa intrati cu 6 grame😠😠😠 daca aveati 4 tone, nu va prindeau😉🤭
gras curcanul :)))) mi ar fi rusine sa arestez pe cineva cu 6 grame de iarba …un popor de comunisti