OPTIUNI… Casa Mortuarã de la Husi, cea pe care edilii o construiesc la un pret deloc de neglijat, cam în jur de 2000 de euro metrul pãtrat, dupã socoteala unor membri ai CL, a stârnit o micã polemicã în Consiliu. S-a adus în discutie ideea de prioritate, iar unii au pus în cântar ce o fi mai important de fãcut mai întâi cu acesti bani, constructia unei case mortuare în cimitirul Sfântul Toma sau asfaltarea strãdutelor rãmase cu piatrã ori rezolvarea canalizãrilor, ca sã nu mai fie probleme la fiecare ploaie mai serioasã. Consiliera PNL Cãtãlina Popa a adus în atentie aceastã chestiune la cea mai recentã sedintã ordinarã a CL. Aceasta a spus cã, dincolo de faptul cã a face o casã mortuarã de nici 200 mp cu un cost de 2000 euro mp este un pret exagerat, iar, în opinia sa, mai curând s-ar fi putut folosi acesti bani pentru a rezolva problema canalizãrilor din oras, cu atât mai mult cu cât pe unele strãzi centrale, asfaltarea a acoperit gurile de canal, iar apa pluvialã nu mai are pe unde se scurge. Primarul Ioan Ciupilan a fost cel care a dat rãspunsul, sustinând cã este nevoie de o capelã mortuarã în oras, la standarde actuale, valoarea de 2000 de euro metrul pãtrat fiind calculatã cu tot cu dotãri, nu doar constructia. De asemenea, primarul a spus cã în ceea ce priveste canalele acoperite de asfalt, firma de constructii va fi cea care va trece la identificarea gurilor de canal astupate, pentru a le reface functionale. „Dar este o prioritate, cãci intrã apa pluvialã în subsolurile blocurilor”, a fost de pãrere consiliera Cãtãlina Popa. Primarul Ciupilan a negat aspectul, sustinând cã apa de ploaie, chiar dacã mai umple strãzile din cauza cã sunt, într-adevãr, guri de canal astupate în timpul asfaltãrii, nu ar afecta subsolurile blocurilor.
Acest om trebuie sa cada din funcție, absolut Husenilor,acest om este doar un manipulator ,un mincinos ,fura și iar fura ,pune în funcții numai oameni de ai lui ,treziti-va ,altul ,oricare și asta nu mai trebuie votat …sunt un om simplu ,nefăcând campanii electorale …nu mai ieșiți la circ ,nu mai acceptați pomene electorale ….omul asta este deraiat ,a stat prea mult ca primar
Un alt tun marca consacrata. 2000 Euro/mp …..cu tot cu dotari ! Un calcul simplu 200 mp de casa mortuara = jumatate de milion de Euro.
E Husi – Romania – totul e posibil !
Vreti un oras ca in Germania si in Franta, dar va votati primar comunist sa va conduca 30 de ani daca se poate. Trezitiv-a la realitate husenilor. Nu sta nimeni in functie asa de multi ani decat daca mai are ce fura. In occident primarii nu stau multe mandate pentru ca nu pot fura si este foarte greu sa conduci un consiliu local alesi dintre oameni care nu vor sa voteze asa cum le dicteaza primarul
FUTUȚ DUMNEZĂII MĂ-TII BORÂTURĂ!!!!!! Pe cine vrei să mai faci boier???? Chiar ne iei de proști pe față!! Fire-ai primul client la „capela mortuară” !!!!!
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Mai nou au vândut spatiile comune de la parterul unui bloc de pe str. Florilor nr 1 bl 22!
Acest om trebuie sa cada din funcție, absolut Husenilor,acest om este doar un manipulator ,un mincinos ,fura și iar fura ,pune în funcții numai oameni de ai lui ,treziti-va ,altul ,oricare și asta nu mai trebuie votat …sunt un om simplu ,nefăcând campanii electorale …nu mai ieșiți la circ ,nu mai acceptați pomene electorale ….omul asta este deraiat ,a stat prea mult ca primar
Nu va amăgiți ca a asfaltat și pune flori,sa facă, sa pună ca de aia e primar dar ca om este o javra ,nu investește în sănătate și educație deloc .
O sa dea drumul la cinematograf ghici când?la anul când o sa își facă campanie,sa ia fata din nou oamenilor ,însă rămâne o javra ca om.
Un alt tun marca consacrata. 2000 Euro/mp …..cu tot cu dotari ! Un calcul simplu 200 mp de casa mortuara = jumatate de milion de Euro.
E Husi – Romania – totul e posibil !
Nu se mai aude nimic despre privatizarea cimitirului s-au trecerea lui la acționariat.Posibil să meargă tacit. Este o mare problemă asta!!
Vreti un oras ca in Germania si in Franta, dar va votati primar comunist sa va conduca 30 de ani daca se poate. Trezitiv-a la realitate husenilor. Nu sta nimeni in functie asa de multi ani decat daca mai are ce fura. In occident primarii nu stau multe mandate pentru ca nu pot fura si este foarte greu sa conduci un consiliu local alesi dintre oameni care nu vor sa voteze asa cum le dicteaza primarul
De ani de zile stam si dam drmul la apa in strada ,nimanui nu ii pasa, si daca nu a fost informat ,as fi spus ca nu stie ….
E timpul sa mai vina si alt primar , omul asta a luat-o pe aratura….
FUTUȚ DUMNEZĂII MĂ-TII BORÂTURĂ!!!!!! Pe cine vrei să mai faci boier???? Chiar ne iei de proști pe față!! Fire-ai primul client la „capela mortuară” !!!!!
Sunt străzi unde nici acum nu sunt canalizări, oamenii ori dau drumul la apa menajera în strada ,ori prin gradina ,dacă au unde….
Are dreptate d-na Popa- canalizările sunt importante!