Sesizări despre ororile de la „azilele groazei” din Voluntari au fost trimise inclusiv la prim-ministrul României, încă de la începutul lunii martie. Centrul de Resurse Juridice a transmis pe 1 martie un memoriu la Cancelaria prim-ministrului, în care sesiza abuzurile din aceste cămine și îi cerea premierului – Nicolae Ciucă la acea dată – să preia coordonarea acțiunilor de control la aceste cămine. Potrivit unor surse din cadrul PNL, cabinetul fostului premier Nicolae Ciucă primise deja sesizări din partea unei alte organizații privind azilele groazei și a sesizat, prin intermediul Corpului de Control al Prim-ministrului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. În preambulul sesizării trimise prim-ministrului, Centrul de Resurse Juridice face trimitere la propriile rapoarte „din judeţul Ilfov care vin în completarea sutelor de sesizări adresate autorităţilor publice şi instanţelor de judecată în ultimele două decenii, încălcări grave ale drepturilor omului în aceste instituţii privative, respectiv.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.