TRADIȚII ȘI CREDINȚĂ… În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută drept ziua de Sânziene sau Drăgaica și marchează începutul verii, la doar trei zile după solstițiul de vară. Este singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creștin-ortodox și i se mai spune și „Cap de vară”. Tradiția spune că Sânzienele plutesc în aer, dansează, cântă, dau rod holdelor și îi vindecă pe cei bolnavi. Tot în această zi, în calendarul ortodox este celebrată Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, considerat ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar și cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament. În memoria creștinătății, el va rămâne cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în Iordan.
Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morții sfinților, numai Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă. Ei au privilegiul de a li se sărbători atât nașterea, cât și alte evenimente din viața lor: Adormirea Maicii Domnului, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Bunavestire, soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Nașterea lui Ioan Botezătorul a avut loc cu șase luni înainte de cea a lui lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului.
Noaptea de Sânziene. Tradiții și obiceiuri.
Credințele populare și, mai cu seamă, superstițiile fac să pălească, de cele mai multe ori, sărbătorile religioase. Și asta pentru că, încă din vremuri precreștine, oamenii s-au obișnuit să respecte anumite momente din an, considerându-le aducătoare de bine sau de pagube. Așa se face că, în apropierea solstițiului de vară, se sărbătorește acest obicei străvechi păgân, Sânzienele sau Drăgaica.
Sânzienele sau Drăgaica este o sărbătoare încărcată de semnificații și are conotații magice. La miezul nopții de Sânziene, în credința populară se deschid Cerurile. Despre Sânziene se știe că sunt zece tinere zeițe, ce formează alaiul nupțial al zeiței Sânziana (după numele din Transilvania, Banat, Oltenia, Maramureș sau Bucovina) sau Drăgaica (așa cum e cunoscută în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei). Dansul lor ritualic e legat de simbolismul Soarelui și marchează caracterul special al zilei celei mai lungi din an. Nerespectându-i-se ziua, Sânziana (identificată cu Junona sau Diana, la romani, ori cu Hera sau Artemis, la greci), protectoare a fecundității și prezență binefăcătoare altminteri, se răzbună, prin vârtejuri, grindină, vijelie, flori văduvite de miros, plante fără leac.Tot în popor, Sărbătoarea Sânzienelor este cunoscută și sub denumirea de Amuțitul Cucucului. Tradiția spune că atunci când cucul se oprește din cântat înainte de Sânziene, nu este semn bun. Vara va fi una lungă și grea pentru gospodari, pentru că nu va ploua deloc, iar seceta va afecta toate culturile.
Fetele strâng flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credința că își vor visa ursitul. În unele zone, fetele își fac coronițe din Sânziene, pe care le lasă peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de mărițiș în vara care începea.
În alte zone, fetele tinere care își căutau sortitul aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperișul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiș, fata urma să se mărite chiar în acel an, iar dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă, pentru a ști câți ani mai are de așteptat.
În ziua de Sânziene nimeni nu are voie să lucreze. De sărbătoarea Sânzienelor, în mijlocul verii, se culegeau plantele de leac.Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcție de momentul în care răsarea Constelația Găinușei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.
Noaptea de Sânziene în literatura română
„Nopțile de Sânziene” este un roman realist magic scris de Mihail Sadoveanu și publicat în anul 1934 de către Editura Cartea Românească din București. Romanul prezintă încercarea de apărare a unei păduri vrăjite (codrul Borzei) în fața amenințării de a fi tăiată pentru a acoperi datoriile unei familii de boieri nevrednici, care irosiseră agoniseala mai multor generații.
„Noaptea de Sânziene” de Mircea Eliade, este un roman publicat pentru prima oară în traducere franceză, în anul 1955. Eliade consideră acest roman ca fiind cel mai bun roman al său. Romanul conține mai multe elemente și teme care apar și în lucrările sale științifice, cum ar fi ritualuri de inițiere și timp sacru.
„Noaptea de Sânziene deschide cerurile pentru cei care știu să le privească… Să scapi de timp. Să ieși din timp. Privește bine în jurul dumitale: din toate părțile ai semne. Încrede-te în semne. Urmărește-le… S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole, continuase el fără s-o privească. Dar trebuie să te învețe cineva cum să le privești, ca să știi că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele și nu știi că sunt miracole. Nu le vezi…” (Mircea Eliade, „Noaptea de Sânziene”)
