Primăria Huși, apel la spiritul civic: „fără a distruge mobilierul urban, florile, barierele, obiectele din parcuri sau de la locurile de joacă” (FOTO)
REPLICI… După ce hușenii i-au tot criticat pe aleșii locali că ba nu repară străzile cum ar trebui, ba că pe la spitalul municipal e vraiște sau că monumentele din oraș sunt lăsate de ani buni să se sfarâme bucată cu bucată, iată că cei de la Primărie nu se lasă mai prejos! Concret, consilierul primarului, Sergiu Boeru, a postat pe o rețea de socializare un apel, prin care cere locuitorilor să păstreze patrimoniul public. Ca mesajul să aibă susținerea cuvenită, Sergiu Boeru a atașat și câteva poze, în care, ce-i drept, se observa „intervenția” nefericită a celor certați cu spiritul civic. „Să păstrăm curățenia, să dăm dovadă de spirit civic, prin adoptarea unei conduite corecte în societate (fără a distruge mobilierul urban, florile, barierele, obiectele din parcuri sau de la locurile de joacă). Vă rugăm să și semnalați faptele de acest gen, sancționate prin amendă, dar și prin răspundere penală”, a scris consilierul primarului. A notat apoi și două numere de telefon, de la agenții răspunzători cu ordinea și liniștea în comunitate: „Poliția Locală Huși: 0769154649 și Poliția Municipală IPJ: 0235303802”. „În educația multora există mari carențe, ceea ce ar necesita mai multă vigilență din partea organelor abilitate și aplicarea sancțiunilor ce se impun. Din păcate, nu prea se observă implicarea dumnealor”, a reacționat o hușeancă ce a rezonat cu mesajul consilierului Boeru. Numai că unii au dibuit în mesajul autorităților, elementele care se pretau la o mică satiră, așa că au bătut un apropo discret nu doar la spiritul civic, ci și la… calea ferată, ca să priceapă Primăria.
„Ia, de azi înainte nu mai treceți pe calea ferată, vă credeți cu trenul? Ia, puțina dovadă de spirit civic”, a scris, amuzant, Mihai, atașând o imagine cu porțiunea de la nivel cu calea ferată, pe unde mașinile întâmpină mari probleme în trafic. „Mai bine ne-am strânge câțiva voluntari să săpam un pasaj pe sub calea ferată!”, a reacționat pe măsură, un alt hușean care i-a înțeles tâlcul.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Poliția locală sa fie plătită din amenzile date!
Poliția locală nu exista, sau daca exista unde este?