Un bărbat a murit, marţi după-amiază, după ce a pierdut controlul asupra TIR-ul pe care îl conducea, iar acesta a lovit doi stâlpi şi un cap de pod şi s-a răsturnat, pe DN 1, în judeţul Cluj. Şoferul a rămas încarcerat, fiind scos de echipajele de pompieri, însă avea leziuni incompatibile cu viaţa. Traficul se desfăşoară pe un singur fir, alternativ. „Conducătorul unui ansamblu de vehicule, bărbat în vârstă de 55 de ani, din judeţul Bihor, se deplasa dinspre Oradea spre Cluj-Napoca. Pe un sector de drum cu o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ansamblul de vehicule lovind un stâlp, iar ulterior un cap de pod şi un al doilea stâlp. Din nefericire, echipajul medical prezent la faţa locului a declarat decesul acestuia”, a transmis IPJ Cluj. Accidentul s-a produs pe DN 1 (E 60), în dreptul localităţii Leghia, judeţul Cluj, unde un autotren încărcat cu sucuri s-a răsturnat.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/foto-soferul-unui-tir-a-murit-dupa-ce-autotrenul-s-a-rasturnat-pe-dn-1-vehiculul-a-lovit-doi-stalpi-si-un-cap-de-pod-2376903