Cauza accidentului de tren din India, care a provocat moartea a sute de persoane, precum și persoanele responsabile pentru această tragedie au fost identificate, a declarat duminică ministrul indian al căilor ferate, scrie CNN. Ministrul Ashwini Vaishnaw a declarat că accidentul în care au fost implicate două trenuri de pasageri și un tren de marfă, care a avut loc vineri în estul statului Odisha, s-a produs „din cauza unei schimbări în sistemul electronic de interblocare”, el referindu-se la sistemul de semnalizare folosit de căile ferate. Ministrul a subliniat că o anchetă va arăta „cine a fost responsabil pentru această greșeală”. „Așteptați să fie gata raportul de anchetă. Dar cauza a fost identificată și persoanele responsabile au fost identificate”, a declarat el.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/cauza-tragediei-feroviare-din-india-ministrul-cailor-ferate-a-anuntat-de-ce-s-au-ciocnit-trenurile-in-odisha-2374505