Bărbat din Vulturești, sub control judiciar după ce și-a bătut și tâlhărit concubina, apoi a încălcat și ordinul de protecție

HAIDUC… Infracțiuni în lanț săvârșite de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Vulturești, care la începutul acestei luni și-a bătut concubina, apoi a deposedat-o de bijuteriile în valoare de aproape 5.000 de lei. La câteva ore după ce polițiștii i-au interzis să se mai apropie de victima lui, agresorul a revenit în locuința acesteia, încălcând ordinul de protecție emis de oamenii legii. Reținut pentru 24 de ore, bărbatul a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, magistrații dispunând plasarea lui sub control judiciar pentru 60 de zile.
Prima faptă a fost sesizată la data de 1 mai 2023, ora 20.13, când polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au fost informați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, în vârstă de 49 de ani, din comuna Vulturești, cu privire la faptul că, în aceeași seară, 1 mai 2023, ar fi fost agresată de către concubin. „În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au stabilit că, la data de 1 mai 2023, ora 20.00, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, bărbatul cercetat, în vârstă de 53 de ani, din aceeași localitate, ar fi agresat-o pe concubina sa, lovind-o cu picioarele la nivelul toracelui. Conform raportului preliminar de expertiză emis de către medicii legiști, în urma agresiunilor, victima a suferit leziuni ce necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Totodată, bărbatul ar fi sustras, prin folosirea violenței, de la concubina sa, mai multe bijuterii. Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la 5.000 de lei și a fost recuperat în proporție de 80%. Polițiștii negreșteni au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta este obligat să păstreze o distanță de minim 10 metri față de concubină și față de reședința acesteia.
Ulterior, în noaptea de 1/2 mai 2023, bărbatul cercetat ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu emis împotriva sa și ar fi încercat să se apropie de concubină.
La data de 6 mai 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Ulterior, la data de 7 mai 2023, bărbatul cercetat a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului” a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.