La o săptămână de la tragedia de pe râul Mureș, când o barcă a fost răsturnată de curenții puternici, scafandrii au mai găsit una cele patru persoane date dispărute. Trupurile a doi copii sunt în continuare de negăsit, însă salvatorii continuă căutările. Trupul bărbatului a fost găsit în zona localităţii Igriş din judeţul Timiş, în apropiere de zona în care joi a fost găsit cadavrul celuilalt bărbat dispărut. „Pe râul Mureş, în zona Vadul Vacii, în dreptul localităţii Igriş, a fost identificat trupul unei persoane adulte, de sex masculin”, a transmis ISU Timiş. Bărbatul urmează să fie adus la mal şi, conform procedurilor, identificat. Rămân dispăruţi doi copii, o fetiţă şi un băiat, cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani. Căutarea acestora continuă, scrie News.ro.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/a-fost-gasit-si-trupul-celui-de-al-doilea-barbat-disparut-dupa-ce-o-barca-s-a-rasturnat-in-mures-doi-copii-inca-sunt-cautati-2339237