EVENIMENT… Membrii legendarei trupe Phoenix vor veni astăzi la Silver Mall, unde începând cu ora 17.00 va rula în cele două săli filmul documentar „Phoenix: Povestea”, în regia lui Radu Nema. Documentarul a fost lansat anul trecut când trupa a aniversat 60 de ani de existență. După film, aceștia vor avea în Centrul Civic un concert fulminant. „Pentru ca Phoenix să se nască, mai întâi trebuie să ardă”, spune fondatorul trupei Nicu Covaci, iar astăzi la Vaslui, Pasărea Phoenix va arde mai mult ca niciodată. Cei care vor să-l vadă în care și oase pe omul care în perioada comunismului a făcut revoluția culturală, dar mai ales să-i pună întrebări sunt așteptați la Silver Mall la ora 17.00, să vadă povestea „găștii de băieților răi, care credeau cu încăpățânare în bine”, în vremurile în care nu aveau voie să asculți decât Imnul Internațioanei Socialiste. Ieri, membri trupei au avut un vernisaj de pictură intitulat „Fie să renască”, iar trupa de elevi folkiști condusă de profesorul Corneliu Pleșu a susținut un mini-recital cu Nicu Covaci și Valeriu Sepi.
La sediul central al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, în sala „Vasile Palade”, spre seara zilei de 1 mai, în prezența unui public numeros a avut loc vernisajul expoziției de pictură „Fie să renască”. Protagoniștii evenimentului, nimeni alții decât cei doi arhicunoscuți artiști ai trupei de rock Phoenix, Nicu Covaci și Valeriu Sepi, pe lângă cariera muzicală și-au dezvoltat și o carieră de artă plastică, ambii fiind absolvenți ai Facultății de Arte din Timișoara. Atât la început cât și la final, bârlădenii prezenți la eveniment au avut parte de o surpriză minunată oferită de membrii grupului folk „Ecou” coordonat de profesorul Corneliu Pleșu.
Cei 8 elevi, îmbrăcați în ii au interpretat câteva din renumitele cântece ale trupei de rock Phoenix, precum „Fată verde”, „Andrii Popa”, „În umbra marelui urs” și „Dacii liberi”. La final, artiștii vizibil emoționați de prestația copiilor, au preluat chitările și împreună cu ei au mai interpretat încă o dată una din melodiile de suflet a formației Phoenix, „În umbra marelui urs”.
Moment poetic cu Nicu Covaci și Valeriu Sepi la muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad
Directorul muzeului „Vasile Pârvan”, Mircea Mamalaucă, în calitate de gazdă, a deschis evenimentul, prezentându-i pe cei doi oaspeți de seamă, semnatari ai expoziției de pictură intitulată „Fie să renască”. Cei doi legendari ai trupei Phoenix, Nicu Covaci (fondatorul și liderul formației) și Valeriu Sepi (singurul „căprar” din muzica rock) au preluat ștafeta și și-au prezintat picturile și istoricul acestora de-a lungul anilor – numeroase expoziții personale și de grup, atât în țară, cât și în străinătate. Ei și-au încheiat pledoaria recitând versurile ultimei strofe din faimoasa melodie Phoenix și anume: „Fie să renască numai cel ce har/are de-a renaște, curățit prin jar/ din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum/astăzi ca și mâine, pururi și acum”, terminând cu îndemnul „Fie să renască Țara Românească”. Artiștii au interacționat cu publicul și au oferit zeci de autografe nostalgicilor rockeri prezenți la eveniment.
Istoria legendei rock Phoenix
Legendara formație românească Phoenix, a cărei componență s-a schimbat în timp și spațiu va concerta în seara aceasta în seara aceasta, în Centrul Civic. Este remarcabil efortul fondatorului și al incontestabilului lider Nicu Covaci de a duce mai departe, la cei 75 de ani de viață, stindardul Phoenix, cea mai veche și iubită trupă din rock-ul românesc, la cei 60 de ani de existență pe care i-a împlinit trupa. Phoenix reprezintă, dincolo de muzică, un nume sinonim cu libertatea. Povestea nașterii, a plecării, a renașterii formației are o aură de legendă. În primul rând, o legendă care a luptat, cu mijloacele ei, împotriva comunismului. Iar în al doilea rând, aspectul cel mai important, formația Phoenix, cea care a reușit pentru prima dată să realizeze o sinteză organică și convingătoare între folclorul arhaic românesc și muzica modernă. Trupa Phoenix, iniţial „Sfinții”, s-a constituit ca o formație de studenți în anul 1962 în Timișoara. După scurt timp formația se rebotează în “Phoenix” , considerând acest pas o renaștere din propria-i cenușă. Este cea mai longevivă formație rock din lume alături de trupa londoneză The Rolling Stones. În cei 61 ani de existență, formația Phoenix a concertat atât în țară, cât și în străinatate câștigându-și statutul de Formație Legendară Rock!
despre concertul de aseară în VS!! Felicitări!
Toți au sunat bine, atmosfera a fost foarte pozitivă!!
PS: Phoenix a sunat impecabil de bine! Momentele solo ale formției au fost de TOP!
PS2: @anonim – păi au avut și tinerii primele apariții care sunt pt tineri și foarte tineri! Nu fi gigi contra
Covaci pregătește viitoarea generație de muzicieni din trupa, așa că de unde să știi tu🤫 stai acasă fraiere
Misto tare de ziua tineretului canta niste formatide oameni trecuti de 50 de ani DOMNULE PRIMARI SI CONSILIERI E ZIUA TINERETULUI NU CELOR DE VARSTA A 3 EA VROIATI CA VASLUI SA FIE PROPUS CA CAPITALA TINERETULUI CUM SA FIE DACA INVITATI ASEMENEA FORMATI DE ZIUA ORASULUI PE CINE II CHEMATI PE MARIA TANASE PE ION DOLANESCU SAU BENONE SINULESCU ALO TREZITIVA LA REALITATE
Dragul meu inapt anonim, stai jos. Ai nota 2!
Ai auzit vreodata in viata ta insipida, de Nicu Covaci si Phoenix ? Stii ce inseamna pentru publicul iubitor de muzica buna ?