Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional! În imaginile înregistrate de camera de supraveghere se vede când femeia care conducea vehiculul leșină. Atunci, băiatul a sărit de pe locul său și a reușit să frâneze, înainte ca autobuzul scăpat de sub control să fie implicat într-un accident. Apoi, le-a spus colegilor să sune la numărul de urgență. Băiatul a fost lăudat de oficialii locali iar vecinii i-au decorat curtea casei cu un semn uriaș, pe care scrie „erou”.