Peste 5.200 de hectare de culturi vor fi despăgubite pentru pierderile suferite în urma distrugerilor provocate de animalele sălbatice

BANI… Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui informează faptul că un număr de 6 beneficiari din județul Vaslui au documentul care să ateste faptul că imobilul-teren pe care se implementează proiectul se află în zonele populate cu animale din specii de faună sălbatică ori este amplasat pe traseele acestora, pentru o suprafață totală de 5287,18 ha, de pe raza comunelor Hoceni, Dimitrie Cantemir, Vutcani, Miclești, Botești, Epureni, Oltenești și orașului Murgeni. Deși în anii anteriori au fost multe solicitări privind obținerea despăgubirlor pentru pagubele, pierderile provocate de animale sălbatice, interesul fermierilor pentru acest program a fost scăzut. Scopul programului îl reprezintă protecția speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente sau montajul de dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege ori prin efectuarea de lucrări specifice în vederea montării de echipamente și/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice sau al altor dispozitive destinate reducerii conflictelor om-animal, implementării măsurilor de intervenție, precum și în vederea alungării sau împiedicării pătrunderii animalelor sălbatice în interiorul culturilor sau așezărilor. Precizăm că în cadrul programului se acordă o finanțare nerambursabilă, reprezentând 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, suma maximă de finanțare pe solicitant fiind de 15.000 lei. După încheierea perioadei în care se pot depune dosarele, Administrația Fondului de Mediu le va analiza în ordinea depunerii și va stabili eligibilitatea solicitantului și a proiectului, cheltuielile eligibile și suma propusă spre aprobare. Listele ce conțin solicitanții acceptați ori respinși se vor publica pe pagina de internet a Administrația Fondului de Mediu, iar rezultatele procesului de analiză vor fi comunicate solicitanților prin e-mail. În cel mult 15 zile de la primirea contractului de finanțare, solicitanții vor trebui să-l semneze și să-l transmită Administrației Fondului de Mediu prin poștă electronică. Implementarea proiectului va trebui făcută în cel mult 24 de luni de la semnarea contractului de finanțare, iar ulterior implementării, Administrația Fondului de Mediu va monitoriza finanțarea acordată pe o perioadă de un an.