Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, înaintea ședinței de guvern, că deficitul în colectare de la buget este din cauza „marilor contribuabili” care nu și-au plătit „datoriile către stat”. Ciucă a făcut un apel către aceștia și a precizat că a cerut instituțiilor să colecteze aceste venituri. Prim-ministrul a anunțat că vor fi luate măsuri, care ar putea fi adoptate săptămâna viitoare, privind „o mai bună chibzuială” a banilor publici. Potrivit unor surse guvernamentale, Executivul taie de la bunuri și servicii aproximativ 10 miliarde de lei. De asemenea, vor fi înghețate salariile și angajările la stat. La rândul său, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că „nu este vorba de austeritate, nu este vorba de măsuri care să reducă personal sau salarii.” „Am luat decizia ca la nivelul Guvernului să identificăm acele măsuri fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile astfel încât să ne asigurăm că ne încadrăm în limitele de deficit. Vreau să dau câteva detalii. Toate aceste măsuri au survenit în momentul în care la finalul primului trimestru există un deficit în colectare. Deficitul aparține marilor contribuabili. Fac un apel public către marii contribuabuili să își plătească datoriile către stat și în același timp dau o sarcină instituțiilor să facă în așa fel încât să asigure colectarea acestor venituri. Sunt elemente pe care le-am discutat cu domnul ministrul Câciu, cu șeful ANAF, cu șeful de la marii contribuabili, cu domnul Mișa, cu șeful de la Vamă, toți acești conducători de instituții trebuie să înțeleagă că e nevoie de o coordonare foarte bună între instituții. Este o problemă a noastră, a guvernului, pe care o rezolvăm, și am vrut ca măsură de siguranță prin aceste măsuri pe care le vom aproba săptămâna viitoare să ne asigurăm că nu ieșim din ținta de deficit”, a declarat Nicole Ciucă.
GAURA LA buget se datoreaza pensiilor speciale de trantori inclusiv pensia lui si slalriului lui pe langa pensia uriasa . ori pensie ori salariu , sa aleaga . Este cel mai nepregatit premier din cati a avut Romania si PLAGIATOR PE DEASUPRA , Probabil ca a fost platit vreun asazis indrumator si i-a elaborat teza de doctorat.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
GAURA LA buget se datoreaza pensiilor speciale de trantori inclusiv pensia lui si slalriului lui pe langa pensia uriasa . ori pensie ori salariu , sa aleaga . Este cel mai nepregatit premier din cati a avut Romania si PLAGIATOR PE DEASUPRA , Probabil ca a fost platit vreun asazis indrumator si i-a elaborat teza de doctorat.