SPRIJIN… Părinții care au copii mici ar putea să lucreze patru zile pe lună de acasă. Proiectul, care a fost inițiat de liberali și care urmează să fie analizat de aleși, vizează părinții care au copii cu vârsta de până la 8 ani.
Propunerea îi vizează atât pe cei angajați la stat cât și pe cei din companii private. Inițiatorii proiectului susțin că și în alte state europene este în vigoare flexibilizarea modului de lucru, în telemuncă, în cazul părinților care au copii cu vârsta sub 8 ani, respectiv în Spania, Olanda, Germania, Belgia, Austria, Norvegia, Finlanda, Suedia. Proiectul ințiat de liberali este sprijinit și de PSD și de USR și a fost depus la Senat. Următoarea etapă este dezbaterea proiectului în comisiile de specialitate, unde parlamentarii pot propune amendamente. “E important să ajungem și noi la o formulă optimă, în care acești părinți, familii tinere care au copii sub 8 ani de zile, să reușească să împace așa cum trebuie și serviciu și viața în care trebuie să fie alături de cei mici într-o mai mare măsură. Sigur că mă aștept să obținem sprijin cât se poate de repede. Directiva asta trebuia să o transpună Ministerul Familiei încă din august anul trecut”, a explicat Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului. Asociațiile care luptă pentru drepturile părinților au atras deja atenția că legea ar trebui îmbunătățită.
“Aleșii să aibă în vedere că nu toate meseriile sunt de birou, că există și brutari, că există și constructori, că există și medici, că există tot felul de astfel de meserii care nu pot fi făcute de acasă. Ar trebui gândit cumva o lege care să permită tuturor părinților cu copii mai mici de 8 ani să poată să petreacă mai mult timp cu copiii lor”, a declarat Ana Măiță, președintele Asociației “Mame pentru mame”.
Cum poți să conduci de acasă un microbuz cu clienți?!! Sunteți demenți, 😡😡
Ssxx
Femeile sunt cele mai deștepte și puternice 💪 iar proștii plătesc pensie alimentară!