Primăria Vaslui merge “all in” în Programul “Rabla Local”, consilierii locali fac întrecere în like-uri pe rețelele de socializare
PREGĂTIRI… Vasluienii vor putea casa 1.000 de rable prin Programul Rabla Local, de două ori mai multe decât constănțenii. Consiliul Local Vaslui a adoptat, în ședința extraordinară de luni, proiectul de hotărâre privind aprobarea participării municipiului Vaslui la programul privind casarea autovehiculelor uzate , program finanțat din “Fondul de Mediu”. Prin Rabla Local se pot casa mașini mai vechi de 15 ani, fără obligația de a cumpăra una nouă, proprietarul primind la schimb suma de 3.000 lei, dintre care 2.400 de lei vor fi alocați de Ministerul Mediului, iar 600 de lei din bugetul orașului. Municipiul Vaslui are aproximativ 7500 de mijloace de transport eligibile pentru acest program, însă ghidul permite casarea a maximum 1.000 de autovehicule. Spre deosebire de Primăria municipiul Constanța, care asigură buget pentru casarea a doar 500 de mașini, deși ghidul îi permitea să bugeteze casarea a 5000 de autovehicule, instituția condusă de Vasile Pavăl va asigura bugetul pentru numărul maxim de mașini permis de ghid, adică 600.000 de lei. În perioada 21-28 aprilie, UAT-urile din țară interesate de acest program vor depune cererile de finanțare, urmând în perioada următoare, Administrația Fondului pentru Mediu să publice lista primăriilor acceptate în program. Apelul pentru persoanele fizice va fi făcut pe site-ul afm.ro, cel mai probabil în luna mai. Până atunci, vasluienii care dețin mașini mai vechi de 15 ani au timp să pregătească actele pentru a se putea înscrie în program.
Aprobarea proiectului de hotărâre privind participarea municipiului Vaslui la Programul “Rabla Local” a însemnat pentru principalele trei partide din Consiliul Local Vaslui un bun prilej să se laude în fața cetățenilor. Primii care au postat “izbânda” legislativă pe rețelele de socializare au fost consilierii PSD, prin Alexandru Barbu. “Grupul consilierilor locali ai PSD Vaslui a aprobat astăzi (n.r. ieri) Hotărârea privind participarea municipiului Vaslui la Programul privind casarea autovehiculor uzate, finanțat din “Fondul pentru mediu”! Prin urmare, 1000 de vasluieni care vor întruni condițiile de eligibilitate și care își doresc să scape de vechiul autovehicul, vor primi stimulentul de casare în cuantum de 3000 de lei, din care 600 de lei vor fi susținuți de la Bugetul local al Municipiului Vaslui”, a scris social-democratul pe Facebook. La scurt timp au urmat consilierii liberali, cu următorul mesaj: “Grupul consilierilor PNL din cadrul Consiliului Local al Municipiului Vaslui au votat astăzi, în ședință extraordinară, PENTRU participarea Municipiului Vaslui la Programul privind casarea vehiculelor uzate, program finanțat din Fondul pentru Mediu. Programul este unul național și vine în sprijinul românilor prin acordarea unui stimulent de 3000 de lei în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat cu o vechime mai mare sau egală de 15 ani. Municipiul Vaslui a aprobat suma necesară pentru susținerea de la bugetul local a stimulentului, respectiv 600 de lei pentru fiecare vehicul casat, diferența de 2.400 de lei fiind susținută din Fondul pentru Mediu.
La finalul programului, Municipiul Vaslui ar putea avea un număr de 1000 de autovehicule casate, beneficiile fiind multiple, de la îmbunătățirea calității aerului și a siguranței rutiere, la eliberarea atât a domeniului public cât și a domeniului privat, prin parcarea acestor autovehicule care în mare parte nu mai funcționează.
Cu siguranță programul va fi unul de succes, interesul vasluienilor fiind unul ridicat, contribuind astfel la angajamentul României față de Uniunea Europeană că va elimina de pe străzi mașinile cu o vechime de peste 15 ani până în 2026”. Consilierii USR-PLUS nu s-au lăsat nici ei mai prejos, comparând adoptarea proiectului de hotărâre cu o picătură de bună guvernare locală. “Consilierii locali USR Vaslui au votat astăzi hotărârea Consiliului Local care permite participarea municipiului la Programul pentru casarea mașinilor uzate. Dacă cererea municipiului Vaslui va fi aprobată, vor fi alocați de la bugetul local 600.000 lei, iar de la AFM suma de 2.400.000 lei pentru un număr de 1000 de vehicule. În acest moment, vasluienii interesați trebuie doar să-și pregătească actele mașinii și să urmărească apelul pentru persoane fizice ce va fi făcut pe site-ul afm.ro, probabil în luna mai”, a scris viceprimarul USR, Cătălin Mîndru. Singurul care nu a punctat electoral a fost consilierul Sorin Radu, de la ALDE.
Criterii de eligibilitate pentru solicitanți
În ceea ce privește solicitanții de finanțare, aceștia trebuie să fie persoane fizice cu domiciliul/reședința pe raza teritorială a UAT Vaslui. Mai trebuie să dețină în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său, de cel puțin 5 ani și se află în evidențele fiscale ale UAT Vaslui. Totodată, solicitanții nu trebuie să fie înregistrați cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, dar nici să fi obținut și nici să fie pe cale să obțină finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi. Proprietarii de mașini nu trebuie să fie condamnați pentru înfracțiuni împotriva mediului. Pentru a putea fi eligibili, aceștia trebuie să se angajeze că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro5 și/sau inferioară în termen de trei ani de la primirea stimulentului pentru casare.
Criterii de eligibilitate a autovehiculelor
Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
- – este înregistrat în evidențele fiscale ale UAT Vaslui;
- – la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;
- – are norma de poluare Euro 3 și/sau inferioară;
- -conține componente esențiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație.

Marmota învelea frumos ciocolata….
Bai luzerilor ,cum vreți ca acest program sa își atingă scopul declarat (curățarea parcului vechi)…cei care au mașinile pe domeniul public de zeci de ani nemișcate, credeți ca vor da acuma buzna sa își plătească impozitele de mii de lei ca să primească pomana de 3000….?!
Zero eficienta,zero credibilitate,zero rezultate.