Soţul fostei lidere scoţiene Nicola Sturgeon, Peter Murrell, a fost eliberat miercuri seară fără a fi pus sub acuzare, aşteptând continuarea anchetei asupra finanţelor partidului lor, Scottish National Party (SNP), a anunţat poliţia, transmite AFP. Peter Murrell, 58 de ani, care a fost arestat în cursul dimineţii, a fost pus în libertate în primele ore ale serii, potrivit poliţiei. El a fost până la mijlocul lunii martie director general al SNP şi a demisionat din această funcţie în plină polemică privind numărul membrilor acestei formaţiuni politice, în contextul campaniei interne pentru desemnarea unui nou lider.