OASPEȚI… Luni și marți, 3-4 aprilie 2023, comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, alături de comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, vor efectua o vizită oficială în România, la București, Iași și Vaslui, pentru a participa la evenimentul de lansare a programelor naționale aferente Politicii de Coeziune 2021-2027 și pentru a vedea rezultatele unor proiecte finanțate din fonduri europene, în Regiunea Nord-Est.
În acest context, luni, 3 aprilie, la Iași, cei doi comisari vor lua parte, alături de Marcel Ioan Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și de Marius-Constantin Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, la evenimentul de lansare a celor opt programe naționale ce vor aduce investiții pentru ocuparea forței de muncă, infrastructură, educație, locuințe, sănătate și servicii sociale. Acesta va fi organizat în incinta Palatului Culturii, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 1, începând cu ora 16.00 și va cuprinde discuții cu reprezentanții mass-media și o conferință de presă. La ora 18.00, comisarii se vor întâlni cu părțile interesate de la nivel local în cadrul unui dialog cu cetățenii intitulat „Viitorul politicii de coeziune în Regiunea de Nord-Est” la care vor participa reprezentanți ai mediului academic, studenți, antreprenori și startup-uri din regiunea noastră și din țară, precum și reprezentanți ai societății civile și ai administrației publice. Evenimentul va fi transmis și live pe pagina de Facebook a Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Marți, comisarii Ferreira și Schmit vor vizita la Iași și Vaslui mai multe proiecte finanțate prin politica de coeziune precum și Centrul pentru refugiați din Iași. “Este o ocazie unică în care nu unul, ci doi comisari europeni vizitează regiunea noastră și, totodată, la Iași se lansează programele naționale aferente Politicii de Coeziune 2021-2027! Este un motiv de bucurie să fim gazdele unui eveniment de o asemenea anvergură. Vrem să le transmitem comisarilor un mesaj important și anume acela că deși suntem una dintre cele mai vulnerabile regiuni din Europa în ceea ce privește dezvoltarea socială și economică, cu viziune, profesionalism, dorința și puterea de a acționa și cu accesul la resurse financiare și de învățare pe care ni-l oferă apartenența la Uniunea Europeană, vom transforma Regiunea de Nord-Est a României într-un loc mult mai bun!”, a declarat Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est. Marți, începând cu ora 09:30, la Vaslui, cei doi comisari europeni vor vizita proiecte finanțate prin politica de coeziune: „Spitalul Județean de Urgență”, extinderea infrastructurii locale de învățământ preșcolar precum și o fabrică de prelucrare a cărnii.
Vin iar banii de la komisari pentru omorat oameni la ventilatoare ? Cat se mai da acu ? Tot 30 000 de euro pe cap de mort de covrig ?
Vai dar cum se face ca primarul de Barlad nu participa la intalnirea de luni dupa amiaza? A rezolvat toate problemele din Barlad si nu mai are nevoie de consultanta specializata ori de fonduri europene? Sau poate ca UAT Barlad a devenit indezirabila la nivelul Comisiei Europene dupa ce aia de la Bruxelles au vazut halul in care sunt implementate proiectele europene la Barlad?
Sperăm să vină pe șosea și eventual dinspre Solesti, sa vadă tot carnatul de mașini înșirate pe o singură bandă cealaltă fiind ocupată de mașini. Asa i la Vaslui, mult succes!