UPS!… Prin Vama Albița au început să „curgă” infractori mai „înrăiți” decât până acum! Prima infracțiune din week-end a fost depistată pe 18 februarie. În drum spre Franța, un marocan, migrant ilegal, s-a trezit la granița cu Republica Moldova! A doua infracțiune, pe 19 februarie, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a fost depistat, în trafic, conducând un autovehicul neînmatriculat. A treia infracțiune gravă a fost: un bărbat cu cetățenie Republica Moldova căutat de autoritățile belgiene pentru săvârșirea de infracțiuni contra persoanei, pe teritoriul Belgiei, a nimerit în mașina Poliției Vaslui, pentru a fi trimis „ramburs”, cu acte în regulă, acolo unde le-a comis!
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au depistat și reținut un cetățean din Maroc, care a încercat să tranziteze ilegal România, cu intenția de a ajunge în Franța. În data de 18 februarie a.c., în jurul orei 20.30, polițistul de frontieră aflat în serviciu la punctul de acces de pe sensul de ieșire din România a fost anunțat de un lucrător din cadrul Agenției de control și încasare Albița că un șofer de cetățenie turcă l-a sesizat cu privire la faptul că din compartimentul de marfă al camionului pe care îl conduce se aud zgomote suspecte. În cel mai scurt timp, șoferul turc, împreună cu ansamblul de vehicule format din camion și remorcă, ambele înmatriculate în Turcia, au fost conduși în incinta punctului pentru efectuarea unui control amănunțit. În timpul controlului efectuat asupra compartimentului de marfă al camionului, care transporta, din Turcia, în Republica Moldova, polipropilenă, colegii noștri au descoperit ascuns un cetățean de origine afro asiatică. În urma verificărilor efectuate în vederea stabilirii identității, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul are cetățenie marocană, este în vârstă de 24 de ani și că intenționa să ajungă în Franța, unde să-și găsească un loc de muncă.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Cercetările continuă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și stabilirii tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Microbuz radiat din circulație, descoperit în trafic
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a fost depistat, în trafic, conducând un autovehicul neînmatriculat. În ziua de 19 februarie a.c, în jurul orei 22.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița -I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 35 de ani, conducând un microbuz, cu număr de înmatriculare specific Olandei. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autovehiculului în cauză, colegii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulație de autoritățile din Olanda începând cu data de 16 februarie. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Tânăr căutat de autoritățile belgiene, depistat la controlul de frontieră, la Albița
Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au depistat și reținut un bărbat cu cetățenie Republica Moldova căutat de autoritățile belgiene pentru săvârșirea de infracțiuni contra persoanei, pe teritoriul Belgiei. La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița -I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 23 de ani. La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele tânărului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare și predare sau extrădare emis de autoritățile din Belgia, la data de 31.05.2022, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni contra persoanei (loviri și alte violențe), pe teritoriul Belgiei. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.