Ajutor de urgentã pentru mama si copilul bolnav, care au rãmas fãrã casã în urma unui incendiu


Cei 20.000 lei vor fi deconati din bugetul Directiei de Asistentã Socialã a municipiului Vaslui. „În data de 03.01.2023, imobilul în care locuiesc doamna (nume anonimizat) si fiul acesteia, a fost cuprins de un incendiu. Imobilul a fost grav afectat de incendiu, cei doi membri ai familiei fiind nevoiti sã se mute într-o locuintã a unor rude, în municipiul Vaslui. Ca atare, sunt necesare lucrãri de refacere a acoperisului si a instalatiei electrice, pentru ca imobilul sã poatã fi locuit. Propunerea de acordare a unui ajutor de urgentã în acest caz este menitã a preveni excluziunea socialã a acestei familii, cu atât mai mult cu cât membrii familiei au probleme de sãnãtate si au nevoie de un mediu adaptat si sigur de locuit. Acordarea ajutoarelor de urgentã are la bazã principiul solidaritãtii sociale si al universalitãtii potrivit cãrora întreaga comunitate participã la sprijinirea persoanelor vulnerabile care necesitã suport si interventie specializatã pentru depãsirea sau limitarea unor situatii de dificultate cu respectarea demnitãtii umane si a conditiilor prevãzute de lege”, explicã directorul Directiei de Asistentã Socialã a muncipiului Vaslui.
„Incediul a fost <cireasa de pe tort>, dupã multe necazuri, dupã decesul fratelui meu, al tatãlui meu, al socrului meu, al sotului”
Iulia Dinga are o poveste de viatã impresionantã: de peste 25 de ani are grijã de copilul ei bolnav, imobilizat într-un cãrut cu rotile. „Când avea bãiatul meu sase ani si jumãtate, a fãcut niste crize epileptice si i s-a descoperit o tumorã cerebralã. Tumora cerebralã i-a fost tratatã la Institutul Oncologic din Bucuresti, a fost operat de profesorul Dãnãilã, a fost bine, a reusit sã meargã doi ani la scoalã, dar din cauza tratamentelor sau cine stie din ce alte motive, a început sã facã crize epileptice din ce în ce mai des. Acasã face câte patru-cinci crize pe zi, când ajungeam la Urgente, fãcea si câte 20 de crize pe zi. Asta i-a provocat un regres, cîtiva ani a mai mers pe picioare, iar apoi nu a mai putut. Am fãcut tot felul de controale la o grãmadã de medici din tarã, profesori universitari, s-a fãcut tot ce s-a putut face, dar crizele nu au putut fi oprite în totalitate. A ajuns într-un scaun cu rotile, nu vorbeste, nu cere apã sau mâncare, nu stie dacã a bãut sau a mâncat suficient, face pe el de câteva ori pe zi, probabil pentru cã, în timp, au început sã îi fie afectati si rinichii. Eu nu pot sã îl las singur mai deloc, pentru cã oricând poate sã facã o crizã, iar în timpul ei sã se loveascã”, a povestit femeia. Iar drama pe care o trãieste alãturi de fiul ei nu este singura: „acum doi ani de zile sotul meu s-a îmbolnãvit de COVID si a murit. Viata si stresul si-au pus amprenta asupra organismlui. Si la mine au început sã aparã problemele de sãnãtate la ficat, mi s-a descoperit si un anevrism cerebral, dar cum-necum trebuie sã îmi pãstrez puterile. Incediul a fost „cireasa de pe tort”, dupã multe necazuri, dupã decesul fratelui meu, al tatãlui meu, al socrului meu, al sotului, dupã tot cât am tras ca sã ne îngrijim bãiatul”, a povestit Iulia Dinga.