O scrisoare trimisă în 1916 a ajuns, într-un final, la destinație

„Am văzut că pe scrisoare era trecut anul ’16, așa că am crezut că e vorba de 2016. Când ne-am uitat mai atent am văzut că pe timbru era un rege, nu o regină, așa că ne-am dat seama că nu putea fi vorba de 2016”, a spus Finlay Glen, care locuiește la adresă, în prezent. Glen le-a povestit jurnaliștilor CNN că scrisoarea a ajuns la proprietatea lui în urmă cu mai mulți ani, dar că doar recent s-a hotărât să o ducă la cea mai apropiată asociație istorică, pentru ca oamenii de știință de acolo să o poată studia mai bine. Plicul este marcat cu un timbru care îl înfățișează pe regele George al V-lea al Regatului Unit. Scrisoarea a fost trimisă la mijlocul Primului Război Mondial, cu un deceniu înainte de nașterea Elisabetei a II-a.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/o-scrisoare-trimisa-in-1916-a-ajuns-intr-un-final-la-destinatie-2254583