Un ieșean a vrut să bată recordul neregulilor în trafic după ce s-a urcat beat la volanul unui autoturism neînmatriculat. Polițiștii locali au identificat conducătorul care a oprit autoturismul în zona restaurantului Mamma Mia, de pe Bulevardul Ștefan Cel Mare, iar acesta părea a fi băut. Ulterior, oamenii legii au sesizat Poliția Rutiere, care a intervenit la fața locului. Bărbatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Recent, Curtea de Apel Iași a pronunțat decizia finală, iar inculpatul a primit 8 luni de închisoare cu executare