O nouă cheltuială eligibilă în programul privind consolidarea clădirilor pe banii statului

MAI FACIL… Guvernul a decis, în ședința de la mijlocul acestei săptămâni, modificarea programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, prin adoptarea unui proiect de ordonanță în acest sens. O modificare importantă adusă programului ce a demarat pe 3 ianuarie este, potrivit avocatnet.ro, introducerea în rândul cheltuielilor eligibile și a celor cu elaborarea expertizelor tehnice necesare încadrării imobilelor într-o clasă de risc seismic sau pentru elaborarea certificatului de performanță energetică.
Astfel, pentru a eficientiza programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, Guvernul a stabilit posibilitatea decontării prin program și a cheltuielilor pentru elaborarea expertizelor tehnice în vederea încadrării clădirilor într-o clasă de risc seismic și a fundamentării măsurilor de intervenție, pentru elaborarea auditului energetic și pentru elaborarea certificatului de performanță energetică după intervenție. În plus, după cum apare în comunicatul Guvernului de la finalul ședinței, “se elimină termenul de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru transmiterea solicitărilor de includere în program și a aprobării listelor-sinteză cu obiectivele propuse spre finanțare prin raportare la creditele de angajament aprobate anual cu această destinație, prevăzute în legea bugetară anuală”. Modificările vor permite beneficiarilor să transmită oricând Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației solicitarea de includere în program și necesarul de sume de la bugetul de stat, iar listele vor fi întocmite și aprobate sau completate pe măsură ce se constată îndeplinirea cerințelor legale privind eligibilitatea. Pentru 2023, programul are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare și 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanțarea este de 100%, Ministerul Dezvoltării necerând cofinanțare nici de la locatari, nici de la autoritățile locale sau centrale.