India a început demolarea unor clădiri cu risc ridicat situate în Joshimath, un oraş nordic din Himalaya, unde au fost observate fisuri în pereţii a sute de structuri în urma unei aparente scufundări a solului, a anunţat joi un reprezentant districtual, transmite Reuters. Două hoteluri erau „demontate cu grijă” sub supravegherea experţilor şi a autorităţilor indiene, a indicat oficialul, joi, la o zi după ce protestatarii au condus la sistarea operaţiunilor solicitând sume compensatorii mai mari, scrie Agerpres. De asemenea, locuitorii dar şi experţii au protestat împotriva construcţiei în regiune a unei centrale electrice, considerată parţial vinovată pentru scufundarea terenului.