De la 6 ani, un copil se luptã cu cancerul la rinichi! Sansa lui de supravietuire sunt oamenii cu suflet mare!

La doar 6 ani, Cãtãlin Boicu ascunde o poveste tristã si plinã de durere. N-ai zice privindu-l în ochi, cãci zâmbeste, nedorind sã lase la vedere greutatea care îi apasã sufletul. Anul trecut, bãiatul a fost diagnosticat cu cancer la rinichi în stadiul 4, iar din acel moment spitalul i-a devenit a doua casã.
„Totul a fost bine si frumos în familia noastrã pânã am observat la îngerasul nostru o asimetrie evidentã a abdomenului cu prolabarea flancului abdominal pe stânga. Au urmat multe investigatii la multi medici, multe pãreri, lacrimi si foarte multã durere, dupã care am primit rãspunsul care ne-a lãsat înmãrmuriti”, povesteste mama lui Cãtãlin, Natalia Boicu.
A luptat ca un mic viteaz cu necrutãtoarea boalã, iar la începutul acestui an pãrea cã a învins-o. Din nefericire, pe 10 septembrie anul trecut, când începea scoala, i s-a fãcut rãu, iar în urma unor noi analize a aflat cã i-a recidivat cancerul. Acum, viata lui depinde de un tratament foarte costisitor.
„Suma este una enormã pentru familia noastrã … 27.500 de Euro! Eu am salariu 3.000 de lei, iar sotia este casnicã. Nu avem cum sã ne salvãm singuri fiul. Vã rugãm din tot sufletul sã ne ajutati, sã ne sustineti financiar pentru a începe cât mai curând tratamentul care îi poate oferi o viatã fericitã copilasului nostru”, face apel si tatãl lui Cãtãlin, Nicolai Boicu.
Donatii se pot face la „Asociatia „SALVEAZà O INIMÔ. Doneazã pentru Cãtãlin: https://bit.ly/catalin-boicu
In ce cont? Reveniti si precizati contul bancar in care se pot face donatii.