SENTINȚĂ… După trei luni de amânări, magistrații CA Iași dau o lovitură dură vameșilor acuzați, încă din 2013, de fapte de corupție. Judecați de un fost procuror, inculpații s-au trezit cu pedepse cu închisoarea chiar dacă, conform deciziilor CCR, în acest dosar ar fi trebuit să se decidă prescripția faptelor. Astfel, în loc să scape de acuzații, vameșii s-au trezit cu pedepse cuprinse între 2 ani și 8 luni de închisoare și 3 ani de detenție cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de supraveghere cuprinsă între 5 ani și 8 luni și 6 ani și 6 luni. De asemenea, inculpaților le-au fost interzise anumite drepturi. În latură civilă, vameșii au fost obligați să achite fiecare câte 10.000 de lei, cheltuieli judiciare către stat. Mai trebuie spus și faptul că, în 2013, vameșii au fost acuzați de luare de mită și constituire de grup infracțional organizat. După o lungă perioadă de timp, inculpații și-au primit pedepsele, în primă instanță, dictate de Tribunalul Vaslui, pentru luare de mită și au fost achitați pentru acuzația de constituire și aderare la un grup infracțional organizat. Ajuns pe masa Curții de Apel Iași, dosarul își păstrează sentințele, cu mici excepții. De-a lungul timpului, acest dosar unul extrem de controversat și care a ridicat multe semne de întrebare. Cercetarea penală a fost făcută sub îndrumarea procurorului anticorupție Emilian Eva, cel care avea să ajungă chiar el cercetat și judecat pentru fapte de corupție. De asemenea, întregul dosar a fost instrumentat cu ajutorul unui investigator sub acoperire moldovean, Igor Caraman, cel care avea să ajungă protagonistul unor scandaluri de corupție și care a fost arestat, la sfârșitul anului, trecut pentru a răspunde în fața autorităților italiene.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Futu-va-n gura de dobitoci cu stirile voastre
Vremea noua a ajuns de tot cacatul