Lansare de carte la Gugești: Laurian Graef a venit in Germania ca să le prezinte vasluienilor un volum inedit de poezii


În continuare, Ionel Popa a vorbit despre poeziile lui Laurian Graef: „Prin intermediul poeziilor sale mi-am dat seama că Laurian Medrea încă mai are rădăcini puternice în România. Multe poezii sunt inspirate din problematica pe fondul tranziției spre o economie de piață: “Când ești sărac trăiești în suferință
Strivit de supărări și de necaz,
Doar resemnarea și calea spre credință
Îți poate da speranță și răgaz”.
Și credința în dumnezeu este mărturisită frecvent, pentru că, spune autorul: “Mă simt legat de Dumnezeu,
Doar El m-ajută când mi-e greu,
În fiecare gând l-am căutat
Și l-am găsit în sufletu-mi curat”.
Vedem și revoltă față de nedreptățile sistemului, mai ales că în România, de multe ori politicul își urmărește interesele și multe categorii sociale sunt defavorizate. Laurian Medrea ia atitudine fără a îndemna la anarhie, ci la bun-simț:
“Destul, ne-am săturat, ajunge!
Ne vrem dreptul la viață înapoi,
Din rănile adânci mai curge sânge,
Nu suntem fantome sau strigoi.
Ați reușit să dezbinați poporul,
Să ne certăm pentru-o bucată de pământ,
Ne-ați izgonit copiii, viitorul,
Rămân doar crucile și lacrimi pe mormânt”.
Peste toate însă predomină poezia de dragoste:
“Te regăsesc în fiecare vers,
Poemele sunt scrise pentru tine,
Cuvinte mai pot avea un sens
În universul tainelor divine.
Tu ai un suflet efemer,
Iubire pentru veșnicie,
Ești pentru mine un mister
Ce-l contemplez în poezie”.
Pe lângă poezii, Laurian Graef mai este pasionat de sport (fotbal, tenis de masă, șah, zbor cu parapanta). Primul său volum de versuri intitulat “Albastru” a fost lansat în septembrie 2019 în orașul său natal. Al doilea volum de poezii se intitulează “Constraste”. Cu siguranță vor urma și altele pentru că am văzut la poetul Laurian Graef un izvor nesecat de talent”.
„În timpul liceului eram ateu, nu aveam atâta credință în Dumnezeu”
Laurian Graef i-a îndemnat pe participanți să citească și să se descopere pe ei înșiși pentru a-și afla capacitățile și a le dezvolta, pentru că niciodată nu e prea târziu pentru ceva: „Domnul Popa cred că a spus tot ce era de spus despre mine. Vă îndemn pe toți, în special pe copii, cei tineri, să citiți. Să citiți și acest volum de poezie, poate povestea mea, povestea din jurul acestei cărți vă va inspira. Eu am început în timpul liceului să scriu poezii, erau poezii de dragoste. Nu am știut ce capacitate am, dar scriam. Au trecut anii, m-am căsătorit, am plecat în Germania, în 2018 am făcut un accident, iar 2019 a fost un an de convalescență, o perioadă în care m-am refăcut și în care relația mea cu Dumnezeu și poezia s-a aprofundat. Viața este scurtă, timpul pe care îl avem pe acest pământ este foarte scurt, nu realizăm asta în fiecare zi. În timpul liceului eram ateu, nu aveam atâta credință în Dumnezeu, dar în momentul în care ți se mai dă o șansă în viață să faci ceva, atunci încerci să faci totul. Eu încerc să fac totul în fiecare zi, astfel încât dacă ar fi să mor mâine, să știu că mă duc liniștit pentru că am realizat tot ceea ce s-a putut realiza. Eu am arătat poeziile celor din jurul meu, inclusiv în mediul online, mulți prieteni mi-au zis <da, se merită să le publici într-un volum de poezii, pentru este singura șansă să rămână ceva în urma noastră>. Așa este, în urma noastră nu o să rămână decât amintiri. Trebuie să vă gândiți la asta, la ce rămâne pe pământ și în memoria și în sufletele celor din jurul nostru, să vă gândiți la momentele frumoase petrecute împreună, precum cel de acum. Sunt deosebit de bucuros să văd că s-a adunat atâta lume în comuna Botești, să participe la acest eveniment, să ne bucurăm împreună, pentru că nu este doar despre mine seara aceasta, este vorba despre noi, despre evenimentul pe care îl realizăm împreună, amintirea lui va rămâne în memoria noastră, a tuturor celor care am participat. Un lucru vreau să le spun copiilor: fiecare dintre voi poate fi un geniu. Geniul se naște prin noi. Dacă credeți în voi, și vă rog să credeți în voi, veți reuși în viață. Dar țineți minte: nimic nu se naște din nimic. Dacă vreți ceva, trebuie să munciți. A crede în tine, în ziua de astăzi, e ceva deosebit, e un lucru care lipsește la foarte multă lume. Atunci când începi să te cunoști, începi să-ți cunoști și calitățile. Asta s-a întâmplat și cu mine, am început să descopăr acest talent de a scrie, iar apoi l-am dezvoltat. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că am ajuns să scot al doilea volum. Și al treilea volum este gata, sper să îl public în 2023, nu știu unde o să-l lansez, dar probabil voi începe cu localitatea mea natală”, a conchis Laurian Graef.













