spot_img
13.3 C
Vaslui
01-nov.-2024
spot_img

Scade vârsta pentru obținerea permiselor de conducerea pentru categoriile C, CE, D și DE

- Advertisement -

Legea a fost adoptată de Parlament și transpune o Directivă a Uniunii Europene și a Parlamentului European privind calificarea iniţială şi formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de persoane.

În  Parlament a fost votat un proiect de lege  prin care scade vârsta minimă de obţinere a permiselor de conducere pentru categoriile C, CE de la 21 de ani la 18 ani, respectiv de la 24 ani la 21 ani pentru categoriile D, DE.

Proiectul vine ca o soluție la  actuala lipsă de pe piaţa de muncă a şoferilor profesionişti, fiind și o cerință a Uniunii Europene.

„Prin excepţie, (…) permisul de conducere pentru categoriile de vehicule C şi CE se eliberează de la vârsta de 18 ani cu înscrierea în acesta a codului naţional pentru atestarea valabilităţii categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezenţa instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obţinerea certificatului de calificare profesională iniţială (CPI), astfel cum acesta este reglementat prin Normele privind pregătirea şi atestarea profesională a anumitor categorii de conducători auto, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1214/2015 pentru aprobarea normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere sau cu înscrierea codului european armonizat privind deţinerea unui CPI”, prevede actul normativ…https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/scade-varsta-pentru-obtinerea-permiselor-de-2227458.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.