Prinţul William şi soţia sa Kate sunt aşteptaţi miercuri în Statele Unite, fiind prima lor vizita în opt ani, o ocazie pentru cel mai popular cuplu din familia regală de a face coroana britanică să strălucească după moartea Reginei Elisabeta a II-a, relatează AFP.
Această vizită de trei zile, care se va axa pe oraşul Boston (nord-est) va culmina vineri seara cu cea de-a doua ediţie a premiului „Earthshot” creat de Prinţul William în 2020 pentru a sprijini soluţii inovatoare care vizează regenerarea planetei. Cinci premii a câte un milion de lire sterline fiecare (1,16 milioane de euro) vor fi acordate în cinci categorii.
O serie de vedete sunt aşteptate cu această ocazie la MGM Music Hall din Boston, printre care cântăreţii Billie Eilish şi Annie Lennox, surorile Chloe x Halle, Ellie Goulding şi actorul Rami Malek. Naturalistul David Attenborough îşi va aduce contribuţia ca şi anul trecut, precum şi actriţa Cate Blanchett…https://adevarul.ro/showbiz/vedete/printul-william-si-sotia-sa-kate-in-statele-unite-2224283.html