O femeie de 44 de ani, din județul Vrancea, a fost duminică seara, târziu, protagonista unui eveniment rutier pe Drumul Național 23 A, în comuna Milcovul.
În accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme și un utilaj agricol, toate fiind avariat, iar conducătoarea autoturismului care a provocat accidentul rutier a părăsit locul producerii acestuia, continuându-și deplasarea către municipiul Focșani.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, de 44 ani, în timp ce conducea un autoturism, în comuna Milcovul, pe direcția Focșani către Gologanu, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un disc agricol, ce se afla staționat în afara părții carosabile, pe care l-ar fi proiectat în gardul unui imobilul. În urma impactului au fost avariate două autoturisme și gardul unui imobil. Femeia și-a continuat deplasarea către municipiul Focșani, fiind oprită în trafic la o distanță de circa 3 km de locul producerii accidentului. Aparatul etilotest a indicat rezultatul de 1,03 mg/L alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condusă la Spitalul Militar de Urgență Focșani, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, potrivit IPJ Vrancea…https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/o-soferita-cu-alcoolemie-peste-1-la-mie-a-provocat-2221761.html