Vaticanul şi regimul comunist de la Beijing au prelungit cu doi ani un acord istoric încheiat în 2018 privind problema spinoasă a numirii episcopilor în China, a anunţat sâmbătă Sfântul Scaun, relatează AFP.
,,Sfântul Scaun şi Republica Populară Chineză, după consultări şi evaluări, au convenit să prelungească cu doi ani acordul provizoriu privind numirea episcopilor, semnat la 22 septembrie 2018” şi reînnoit pentru prima dată în 2020, a anunţat Vaticanul într-un comunicat.
Acest acord ,,provizoriu” are drept scop să reunească catolicii scindaţi între Biserica oficială şi cea clandestină, dând în acelaşi timp papei ultimul cuvânt în numirea episcopilor chinezi.
De la intrarea în vigoare a acordului au fost numiţi în total şase prelaţi.
Vaticanul ,,intenţionează să continue dialogul respectuos şi constructiv cu China, pentru implementarea fructuoasă a acordului şi pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor bilaterale, în vederea promovării misiunii Bisericii Catolice şi a bunăstării poporului chinez„, a spus Sfântul Scaun…https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/vaticanul-a-reinnoit-acordul-istoric-cu-beijingul-2214670.html