Gazprom a confirmat pe ultima sută de metri livrarea gazelor naturale în Republica Moldova. Cantitatea de gaze livrată va fi însă una redusă, nerespectând prevederile contractului.
Prevederile contractului Republicii Moldova cu Gazprom nu vor fi respectate și va fi livrată o cantitate redusă de gaze naturale, iar motivul invocat de reprezentanții Gazprom nu este unul ,,argumentat”, conform ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Așa că, autoritățile de la Chișinău vor stoca gaze în România și Ucraina, ca să facă față situațiilor neprevăzute.
,,Chiar dacă s-au achitat integral obligațiunile financiare, Moldovagaz a primit confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Din cele aproximativ, 8 milioane de metri cubi pe zi au fost confirmate 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi. În acest sens se repetă situația din luna octombrie a anului trecut, când livrările au fost limitate cu 30 de procente. Diferența este că în acest an, avem un contract semnat și care trebuie respectat”, potrivit membrului Cabinetului de Miniștri de la Chișinău.
Andrei Spînu a mai menționat că Moldovagaz a solicitat onorarea prevederilor contractului, însă în momentul de față nu se cunoaște dacă Gazprom va da curs solicitărilor…https://adevarul.ro/stiri-externe/republica-moldova/mai-putin-gaz-rusesc-in-republica-moldova-gazprom-2209428.html