Un bărbat de 70 de ani a fost la un pas de moarte în urma unui accident stupid. A fost găsit sângerând abundent, cu gâtul tăiat. Un jandarm a sunat la 112.
Un botoşănean de 70 de ani era cât pe ce să-şi piardă viaţa în faţa unei şcoli din municipiul Botoşani. Incidentul a avut loc miercuri după-amiază, 3 august, în faţa Şcolii numărul 7 din Botoşani. Bărbatul de 70 de ani s-a dezechilibrat când a urcat pe trotuar şi a căzut pe un gard metalic. O bucată ascuţită desprinsă din gard i-a intrat în zona gâtului, provocându-i o rană gravă.
Botoşăneanul sângera puternic atunci când a fost văzut de un jandarm aflat în timpul liber. Jandarmul i-a oferit rapid primul ajutor presând rana cu o bucată de material textil. Totodată a sunat imediat la 112 cerând ajutor. Un echipaj de ambulanţă l-a preluat de urgenţă pe bărbat şi l-a dus la Urgenţe.
Citeste mai mult: adev.ro/rg30gd