Un bărbat din Solești, dat în urmărire internațională de autoritățile italiene, prins de polițiștii vasluieni

CAPTURAT… Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Solești, dat în urmărire internațională de autoritățile din Italia pentru comiterea mai multor infracțiuni, a fost prins, zilele trecute, de polițiștii vasluieni.
“În data de 23 iulie 2022, polițiștii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au căutat și depistat în municipiul Vaslui, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Solești, județul Vaslui. Pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, bărbatul fiind căutat sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra patrimoniului, pe teritoriul statului italian. Persoana sus-menționată a fost preluată de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, și prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru dispunerea măsurilor legale” a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.