Deputatul Tudor Polak: “nici eu nu înţeleg supraimpozitarea contractelor part-time. Ministrul de Finanţe trebuie să explice”
REACȚIE… Deputatul PNL Tudor Polak îi cere ministrului de Finanțe să explice ce beneficii pentru bugetul de stat vor aduce noile modificări la Codul Fiscal. Acesta a spus public că nu înţelege măsura de supraimpozitare a contractelor part-time, arătând că a fost şi secretar de stat în Ministerul Muncii şi chiar a militat foarte puternic pentru eliminarea supraimpozitării lor. “Personal, nici eu nu înţeleg supraimpozitarea contractelor part-time, am fost şi secretar de stat în Ministerul Muncii şi chiar am militat foarte puternic pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time”, a spus deputatul.
Tudor Polak a precizat că Ordonanţa de urgenţă este în transparenţă şi trebuie văzute măsurile finale adoptate de către guvern, în baza consultărilor cu mediul de afaceri. „După cum vedeţi, avem o dinamică destul de mare în modul în care aceste măsuri vor fi sau nu adoptate Ministrul de Finanţe este cel care trebuie să explice, pentru că el iniţiază această Ordonanţă de urgenţă şi tot el ne poate spune ce beneficii pentru bugetul de stat vor aduce aceste modificări la Codul Fiscal”, a arătat liberalul.

Pai cum sa intelegi tu,bețivane.Ai uitat când te ridicam de sub masa de la bar? Si acum te dai mare intelectual!