ȘEF NEDORIT… Spitalul Județean de Urgență Vaslui stă, de câteva zile, pe un butoi de pulbere, din cauza numirii chirurgului Bogdan Popa în funcția de director medical al unității, iar explozia este iminentă. Zeci de medici s-au mobilizat pentru a împiedica instalarea acestuia la conducerea spitalului. Cadrele medicale sunt revoltate că Dumitru Buzatu vrea să-și impună feblețea în fruntea echipei medicale fără a se consulta și cu cadrele medicale, motiv pentru care s-a adus în discuție inclusiv o demisie colectivă. Listele au fost deja întocmite, tabelele au fost completate, iar până la această oră, potrivit surselor noastre, sunt în jur de 40 de medici care au semnat. Pentru a împiedica instalarea acestuia în scaunul de director, unii medici s-au oferit să ocupe postul pentru următoarele șase luni, chiar dacă din punct de vedere financiar nu au nimic de câștigat, însă li s-a transmis că deja e prea târziu.
În ultimii ani, cadrele medicale de la Spitalul Județean au simțit siguranță și sprijin în desfășurarea actului medical, iar acest climat a atras din ce în ce mai mulți absolvenți de medicină la Vaslui. Azi, cea mai mare unitate sanitară din județ se poate mândri cu o echipă medicală mult întinerită, dedicată profesiei, care a legat numeroase punți de colaborare cu spitale din țară și străinătate. Datorită acestor colaborări, azi, la Spitalul Județean Vaslui se fac operații în premieră la nivel de regiune, se inovează și se investește foarte mult în infrastructura medicală și pregătirea profesională. Tot ce s-a construit însă până acum, riscă să se năruie în câteva zile, din cauza unei decizii anapoda, cu conotații politice. Prin diferite birouri, care nu au nicio legătură cu spitalul, s-a decis ca viitorul director medical al unității sanitare să fie Bogdan Popa, managerul spitalului “Dimitrie Castroian”, o persoană despre care actualii colegi spun că este extrem de conflictuală și egocentrică. Chirurgul a solicitat deja transferul pe secția Chirurgie a SJU Vaslui, iar numirea lui în funcția de director medical interimar ar urma să se facă printr-o dispoziție semnată de președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu.
“Nu putem accepta ca oile ce ni se pune pe masă”
Așa cum ziarul Vremea Nouă a scris zilele trecute, vestea că Bogdan Popa ar urma să o înlocuiască pe dr. Lelia Croitoru în conducerea spitalului nu a fost deloc bine primită de medicii de la SJU Vaslui. De teamă să nu fie conduși de o persoană despre care se aude că nu prea prețuiește munca în echipă, unii dintre ei s-au oferit să ocupe postul pe care până săptămâna trecut nimeni nu l-a vrut, pentru că puțini știu, însă să fii director medical al unui spital de calibrul Județeanului înseamnă multă responsabilitate, multe bătăi de cap, multe restricții, un volum mai mare de muncă, toate răsplătite cu un salariu mai mic decât ca al unui șef de secție. Pentru Popa însă, saltul de la Huși la Vaslui i-ar aduce câteva mii de lei în plus la salariu și ar fi singurul care ar ieși în câștig. Acelor medici care s-au interesat în ceasul al 12-lea de funcția de director medical li s-a transmis că e deja prea târziu și că pot să-și încerce norocul peste 6 luni, pentru că transferul doctorului Popa a fost deja semnat. Puși în fața faptului aproape împlinit, deși nimeni nu s-a consultat și cu ei, medicii de la SJU Vaslui s-au gândit și la varianta unei întâlniri cu șeful CJ, Dumitru Buzatu, pentru a-și exprima nemulțumirile vizavi de cocoțarea lui Popa în funcția de director medical. În această perioadă se strâng semnături, iar până la această oră, în jur de 40 de medici au completat tabelele. Nemulțumirile sunt atât de mari încât în unele secții toți medicii au achiesat acestui demers. Conform surselor noastre, dacă președintele Consiliului Județean Vaslui nu va ține cont de doleanțele lor, medicii de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui iau în calcul chiar și o demisie colectivă.