DeschidereLocalUltima ora

Primele contracte de finanțare prin Programul “Anghel Saligny” vor fi semnate în curând, județul Vaslui mai are de așteptat

LISTE… Până în prezent, au fost finalizate listele cu obiectivele de investiții din 16 județe, dar Vasluiul nu se află printre ele.

DEMARARE… Ministerul Dezvoltării pregătește semnarea primelor contracte finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, a anunțat ministrul Cseke Attila. Deocamdată, Vasluiul nu se află pe lista județelor unde listele cu obiectivele de investiții au fost finalizate.

Începând de luni, 18 iulie, beneficiarii primelor proiecte aprobate spre finanțare vor putea încărca în platforma digitală investiții.mdlpa.ro documentele necesare încheierii contractelor de finanțare, a anunțat Ministerul Dezvoltării condus de Cseke Attila. Instituția a notificat beneficiarii acestor proiecte asupra modalității de depunere a documentelor necesare, precum și a situațiilor specifice identificate cu privire la anumite obiective, cu indicarea documentelor suplimentare ce trebuie  încărcate în platformă. Până în prezent, au fost finalizate listele cu obiectivele de investiții din 16 județe (Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Mureș, Sibiu, Tulcea și Vâlcea) și sectoarele municipiului București, a precizat ministrul Cseke Attila, care a spus că urmează și aprobările investițiilor și pentru celelalte județe. Reamintim că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat județului  Vaslui, prin Programul Național de de Investiții “Anghel Saligny”, suma de 1.466.217.476 de lei, din care, 628.378.918 lei finanțări de proiecte de apă și canalizare și 837.838.558 lei pentru proiecte de drumuri și poduri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button