Când ajunge valul de aer tropical în România. Meteorologii anunţă temperaturi de coşmar

În ceea ce priveşte situaţia legată de Valul de căldură care face ravagiiîn aceste zile Europa se va resimţi şi în ţara noastră începând de miercuri, „când există posibilitatea ca acesta să se extindă şi să se intensifice”. Acest fapt va duce la temperaturi la umbră, în mod frecvent, de 36, 37, 38 grade Celsius. Sunt posibile şi valori de peste 38 grade Celsius, iar nopţile vor deveni din ce în ce mai calde”, a declarat Gabriela Băncilă, director meteorologie operaţională ANM, într-o intervenţie telefonică la Realitatea PLUS.
Meteorologul a atras astfel atenţia asupra faptului că următoarele zile – în ceea ce priveşte stresul termic asupra organismului – nu vor fi atât de solicitante. „Situaţia se va înrăutăţi din această perspectivă în a doua parte a săptămânii, odată cu extinderea şi intensificarea valului de căldură care este prezent în aceste zile peste Europa”, a mai spus Gabriela Băncilă.
Citeste mai mult: adev.ro/rf79tm
La beci!