DE-A RÂSU’-PLÂNSU’… Matematica se dovedește uneori nemiloasă, mai ales cu cei care, în școală, nu au prea avut-o la inimă… O simplă privire asupra panoului care indică referințele tehnice ale proiectului “Extinderea și modernizarea Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului «Elena Beldiman» Bârlad, arată că până și inginerii se mai află câteodată în această situație. Pe panoul respectiv, constructorul SC Katarg Conneg SRL din Negrești anunță că a primit autorizație de construcție în 23 martie 2022, eliberată de Primăria Bârlad, termenul de execuție a lucrării fiind 48 de luni (adică 4 ani), data începerii lucrării este aprilie 2022 și data finalizării construcției este indicată a fi… octombrie 2023! Adică fix 48 de luni, după cum scriu cei care au postat poza panoului pe un cont al unei rețele de socializare, râzând copios de “calculele” cu bucluc!! Oricum, la ce dată vom tăia panglica la Ambulatoriul cel extins din Bârlad? În 2023? În 2024? A? Așteptăm răspunsul la rubrica “Primarul răspunde la întrebările cititorilor” de pe pagina de Facebook a acestuia?
Are dreptate cezara , e o invalmaseala de date de nu pricepe nici dracu, autorizatie din sept 2021 eliberata in aprilie 2022 etc etc ………….tertipuri avocatesti care nu prea au nici o logica, nu de alta dar aici ma pricep foarte bine …….legat de autorizari de constructii de termene de lucru…
Băi, voi ați fost colegi de bancă, altfel nu se explică ” chestiiele” acestea. Profesoara „pe care” ați avut-o, nu dă socoteală nici în fața lui Dumnezeu pentru că voi, doi… nu știți să scrieți corect. Puneți mâna pe carte, încă se mai poate, sau, cel puțin, abțineți-vă de la a comenta!
ESTE TRECUTA PERIOADA CONFORM AUTORIZATIE DE CONSTRUCTIE…ADICA PERIOADA MAXIMA INCLUSIV EVENTUALE ACTE ADITIONALE
DEDESUP , PINA IN OCTOMBRIE 2023 ESTE , CEL MAI PROBABIL PERIOADA CONTRACTUALA
NU SUNTETI FOARTE PREGATITI, VOI ASTIA DE LA ZIARUL ASTA
PUETI MANA PE CARTE . SE POATE SI LA 40 ANI CHIAR DACA AI TERMINAT CU NOTA 6 SCOALA, CEZARA MIRONICA
Daca se uita profesoara de limba romana care ai avut-o la scoala, cum ai scris, sa-i fie rusine ca nu te-a invatat carte! Scrii cu picioarele bade! Si chestiiele ingineresti nu sunt pentru tine, sa fie clar! Oare cum ai terminat scoala analfabetule??? Lasa comentariile, ti-ai facut treaba:) Mergi la scoala, hai! Mai dedesup :))))
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Are dreptate cezara , e o invalmaseala de date de nu pricepe nici dracu, autorizatie din sept 2021 eliberata in aprilie 2022 etc etc ………….tertipuri avocatesti care nu prea au nici o logica, nu de alta dar aici ma pricep foarte bine …….legat de autorizari de constructii de termene de lucru…
Băi, voi ați fost colegi de bancă, altfel nu se explică ” chestiiele” acestea. Profesoara „pe care” ați avut-o, nu dă socoteală nici în fața lui Dumnezeu pentru că voi, doi… nu știți să scrieți corect. Puneți mâna pe carte, încă se mai poate, sau, cel puțin, abțineți-vă de la a comenta!
BUNA ZIUA,
IDIOTI MAI SUNTETI
ESTE TRECUTA PERIOADA CONFORM AUTORIZATIE DE CONSTRUCTIE…ADICA PERIOADA MAXIMA INCLUSIV EVENTUALE ACTE ADITIONALE
DEDESUP , PINA IN OCTOMBRIE 2023 ESTE , CEL MAI PROBABIL PERIOADA CONTRACTUALA
NU SUNTETI FOARTE PREGATITI, VOI ASTIA DE LA ZIARUL ASTA
PUETI MANA PE CARTE . SE POATE SI LA 40 ANI CHIAR DACA AI TERMINAT CU NOTA 6 SCOALA, CEZARA MIRONICA
Daca se uita profesoara de limba romana care ai avut-o la scoala, cum ai scris, sa-i fie rusine ca nu te-a invatat carte! Scrii cu picioarele bade! Si chestiiele ingineresti nu sunt pentru tine, sa fie clar! Oare cum ai terminat scoala analfabetule??? Lasa comentariile, ti-ai facut treaba:) Mergi la scoala, hai! Mai dedesup :))))
Profesoara de limba romana PE CARE ai avut-o…..Fuguta la școală cu tine! Ai voie direct din clasa a 4-a.
BUNA ASTA,
BRAVO
DE CE MA JIGNESTI?
NU SUNTEM OAMENI AMANDOI?