Millie Bobby Brown, actriţa din „Stranger Things“: „M-am îndrăgostit de Unsprezece şi am simţit că vreau să fiu ca ea“

Unul dintre cele mai îndrăgite seriale marca Netflix, „Stranger Things“, a ajuns la sezonul 4, care a fost împărţit în două: volumul I a avut premiera în luna mai a acestui an, iar volumul II apare pe 1 iulie, cu două episoade cu o durată nonconformistă. Duffer Brothers, producătorii acestui serial, au venit cu veşti bune pentru fani: va mai urma încă un sezon, care va fi şi ultimul.
Actriţa britanică Millie Bobby Brown (18 ani), cea care interpretează rolul specialei Unsprezece (Eleven), a oferit, în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“, câteva detalii despre noul sezon, dar şi despre personajul său. Ea spune că în episoadele apărute în acest an, poveştile fiecărui personaj sunt explicate mai amănunţit, iar personajul ei este lăsat să fie descoperit în profunzime de către fani, cine este Unsprezece dincolo de superputeri – pentru a urma, fără greşeală, deviza „Friends don’t lie“ (n.r. – Prietenii nu mint).
Citeste mai mult: adev.ro/redm7v